O bataie in discoteca amina privatizarea SIDEX

marți, 30 ianuarie 2001, 00:00
3 MIN
 O bataie in discoteca amina privatizarea SIDEX

Unul dintre reprezentantii firmei multinationale ISPAT International, Somak Iman Chosh, a fost batut ieri noapte intr-o discoteca din cartierul Francezi. Se pare ca americanul de origine indiana a ajuns la Neurochirugie fiindca incercase sa intre in vorba cu doua fete. Dupa acest incident, conducerea ISPAT a decis ca toata delegatia sa paraseaca Romania
Echipa trimisa de firma multinationala ISPAT International interesata de cumpararea Sidexului a decis sa-si faca bagajele mai repede decit fusese programat si sa paraseasca Galatiul dupa ce unul dintre membrii ei a fost batut mar intr-o discoteca din oras. Somak Iman Chosh a ajuns ieri dimineata la sectia de Neurochirurgie a Spitalului Judetean, iar de aici va fi mutat direct la o clinica din strainatate. Colegii lui, care ar fi trebuit sa ramina in Combinat pina pe 1 februarie, au fost si ei rechemati acasa, urmind ca astazi sa paraseasca Romania. Din datele pe care le detinem, se pare ca supararea echipei trimise de potentialul investitor strain pentru a evalua Sidex-ul nu este foarte justificata. Chiar daca Somak Iman Chosh a afirmat initial ca a fost atacat de niste hoti care i-au luat cincizeci de dolari din buzunar, el nu a depus nici o plingere la Politie in acest sens si, din cite am aflat, motivul pentru care a ajuns la spital a fost cu totul altul.
Vizita in Galati a trimisilor ISPAT International, companie care si-a manifestat intentia de a achizitiona Combinatul de la Galati, s-a incheiat intr-un mod nu prea placut. Dupa ce unul dintre ei, Somak Iman Chon, a ajuns la spital, conducerea companiei a decis ca acestia sa paraseasca fara intirziere orasul. Incidentul care a dus la crearea acestei situatii ce ii pune in dificultate pe toti cei implicati in privatizarea Sidex este in acest moment trecut sub tacere de catre organele de ancheta, care incearca in acest mod sa mai atenueze efectele scandalului. Cetateanul strain batut a fost internat sub paza intr-o rezerva a Sectiei de Neurochirurgie a Spitalului Judetean unde accesul presei e interzis iar Politia a refuzat ieri chiar si sa faca public numele acestuia. Prin mijloace specifice, ziaristii au reusit totusi ieri sa afle, in mare, ce s-a intimplat. Conform unor surse bine informate, cetateanul american de origine indiana Somak Iman Chohs, in virsta de 33 de ani, a parasit, in seara zilei de duminica, hotelul in care erau cazati atit el cit si ceilalti membri ai delegatiei de la Ispat si s-a indreptat spre o discoteca din Cartierul Francezi. Aici, dupa ce a baut citeva pahare, Chohs a incercat, in jurul orei 1,30, sa intre in vorba cu doua tinere care erau insotite de prietenii lor. Baietii, care nu statusera nici ei pe uscat in cele citeva ore de petrecere, s-au suparat si l-au batut crunt pe indianul care avea sa ajunga la hotel cu fata tumefiata si adus de brat de un politist. Din datele pe care le detinem se pare ca initial Chohs ar fi afirmat ca a fost atacat de niste indivizi care i-au luat cincizeci de dolari din buzunar, dar ulterior ar fi renuntat la aceasta poveste. Nedorind ca in jurul acestei istorii sa se faca publicitate, el nu a depus nici o plingere la Politie. Mai mult decit atit, el a si refuzat sa mearga la spital, insa colegii lui de la ISPAT au insistat ca acestuia sa i se acorde primul ajutor. Chosh era ieri internat la Spitalul Judetean, cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral in sectia de Neurochirurgie.
Seful delegatiei de specialisti americani a luat legatura cu presedintele firmei ISPAT, Lakhmi Mittal, care a hotarit ca Somak Iman Chosh sa fie transportat de la Spitalul Judetean direct intr-o clinica din Luxemburg. Americano-indianul se afla in Galati de joia trecuta, si a venit cu alti 11 specialisti unul si unul de la firma ISPAT, interesata in cumpararea colosului siderurgic. Cu acestia au mai venit alti 18 reprezentanti ai firmelor de audit Deloitte & Touche, KMPG si Musat. (Andrei RADU)

Comentarii