"Am fost suspendat din functie pentru ca eram o persoana incomoda"

sâmbătă, 23 decembrie 2000, 00:00
2 MIN
 "Am fost suspendat din functie pentru ca eram o persoana incomoda"

Decanul Facultatii de Stiinte Economice si Administrative, Gheorghe Negoescu, a fost suspendat temporar din functie, aceasta decizie fiind luata de membrii Senatului Universitatii "Dunarea de Jos".
Gheorghe Negoescu sustine insa ca s-a ajuns la asta deoarece devenise o persoana incomoda pentru cei aflati la conducerea Universitatii. "Am fost suspendat din functie pe nedrept, pentru ca unii au ajuns sa ma considere o persoana incomoda. Asta se datoreaza faptului ca de obicei in Senat m-am opus unor decizii si am indraznit sa promovez interesele facultatilor netehnice, care dupa parerea mea sint marginalizate la universitatea noastra. In acelasi timp, am devenit periculos, pentru ca am reusit sa atrag fonduri colaterale pentru facultatea pe care o conduc, capatind astfel o oarecare independenta, care nu e pe placul celor din Senat. Un alt motiv pentru care am fost suspendat e faptul ca am alta culoare politica decit cea aflata la putere in acest moment", ne-a declarat Gheorghe Negoescu. Acesta a mai adaugat ca, desi i s-a comunicat ca a fost suspendat din functie pe motiv ca FSEA a pierdut avizul Consiliului National de Evaluare si Acreditare Academica pentru cele doua specializari, el nu este vinovat de acest lucru. "Mi se reproseaza ca nu am reactualizat datele de la dosarele celor doua specializari, insa daca facem acest lucru situatia ar fi fost mai rea. De cind s-au depus dosarele si pina in prezent, FSEA are mai putini conferentiari, deoarece unul a murit si doi au plecat la alte universitati", a mai spus Gheorghe Negoescu. Acesta mai sustine ca rectoratul si Senatul l-au acuzat pe degeaba de prost management al facultatii. "Am lansat reviste, am facut investitii din fonduri atrase in valoare de peste 300 de milioane de lei, am realizat parteneriate cu universitari din alte tari. In ceea ce priveste procesul didactic, am aliniat planurile de invatamint, la cele de la ASE din Bucuresti si am redus numarul de ore pe saptamina", a mai declarat decanul FSEA.
Adresa Anti-Negoescu pe hotmail
Cu toate acestea, reclamatiile la adresa profesorului si decanului Negoescu se tin lant. Numai daca stai de vorba cu citiva studenti de la FSEA, acestia nu vor mai conteni sa se plinga de faptul ca decanul le-a impus sa cumpere cartile care-i poarta semnatura, in caz contrar promitindu-le ca vor fi "taxati" la examen. In acelasi timp, in seria de anul trecut a absolventilor acestei facultati au existat nemultumiri din cauza ca decanul i-ar fi obligat sa cumpere cite doua actiuni la SC Cercetare "SEA", in valoare de 200.000 de lei, ca sa-si poata ridica diploma de finalizare a studiilor. Nemultumirea studentilor a atins cote maxime prin deschiderea unei adrese pe site-ul Hotmail.com. Cei care vor sa se plinga de comportamentul lui Gheorghe Negoescu o pot face pe adresa antinego@hotmail.com.
Cu toate acestea, decanul sustine ca aceste afirmatii sint facute de studentii care exagereaza si ca nu a obligat pe nimeni nici sa-i cumpere cartile, nici actiuni la firma respectiva. (Roxana PENCIU)

Comentarii