Un candidat a fost eliminat din examenul de capacitate

joi, 23 august 2001, 23:00
2 MIN
 Un candidat a fost eliminat din examenul de capacitate

Absolventii de gimnaziu restantieri la capacitate au sustinut ieri ultima proba la istorie sau geografie. Ca si in sesiunea din iulie, candidatii care au ales geografia pentru cea de-a treia proba au fost mai dezavantajati decit cei care au optat pentru istorie. Subiectele la geografie au fost mai dificile si mai "stufoase" decit la istorie. Cei care au sustinut examenul la geografie au avut de realizat vreo trei eseuri dirijate, deci volumul de munca a fost mult mai mare decit la istorie. In plus, candidatii care au dat examen la istorie au posibilitatea sa obtina mult mai usor nota de trecere decit cei de la geografie.
Un singur candidat a incercat sa "fenteze" examenul de capacitate
Un elev care sustinea capacitatea la centrul de la Scoala nr. 43 a fost eliminat din examen, deoarece supraveghetorii l-au surprins pe cind se "inspira" din alte surse in timp ce rezolva cerintele probei. Avind in vedere ca un astfel de obicei e mai putin obisnuit in rindul elevilor care sustin capacitatea, tinind cont si de virsta lor frageda, reprezentantii Inspectoratului Scolar considera ca respectivul elev era probabil "disperat". Indiferent de notele pe care le va obtine la celelalte probe, candidatul va fi nevoit sa se prezinte la o sesiune de capacitate din anul urmator.
Rezultate slabe la limba romana
Presedintele Comisiei Judetene de capacitate, inspectorul general adjunct Catalin Enica ne-a informat ca listele cu rezultatele ar putea fi afisate chiar incepind de vineri seara. "Noi avem toata bunavointa sa afisam rezultatele cit mai repede, dar depinde si de volumul de munca pe care-l vor avea profesorii corectori. Ca urmare, cel mai sigur, listele vor fi afisate simbata dimineata", ne-a spus Catalin Enica. El a mai adaugat ca, discutind cu profesorii corectori de la limba si literatura romana, unde evaluarea tezelor era ieri pe sfirsite, a aflat ca rezultatele la aceasta disciplina sint destul de slabe si ca deja erau suficiente "victime" ale capacitatii inca de la prima proba. (Roxana PENCIU)

Comentarii