Baza NATO la Mogosesti Siret?

joi, 12 mai 2005, 23:00
1 MIN
 Baza NATO la Mogosesti Siret?

In judet ar putea fi construita o baza NATO. Cel putin asa ar vrea prefectul Radu Prisacaru. „Am avut o discutie la Ministerul Apararii si am anuntat ca am fi interesati de organizarea unei baze NATO in judetul nostru. Iasul va fi o zona foarte importanta in viitor din punct de vedere geo-strategic, vom fi la citiva kilometri de granita Uniunii Europene”, a declarat prefectul Radu Prisacaru. Acesta a mai spus ca o baza NATO in zona ar conduce la dezvoltarea ulterioara, singura problema mentionata de prefect fiind o eventuala aparite a fenomenului de terorism. „Avem o locatie potrivita la Mogosesti Siret. Deocamdata, nu stim criteriile dupa care se vor selecta bazele din Romania. Nu exista nici un plan de amplasare a bazelor, dar stiu ca si-au depus candidatura mai multe judete, cu cele mai mari sanse fiind Constanta si Timisoara”, a explicat Prisacaru. Seful din Casa Patrata a anuntat si o imediata schimbare a strategiei nationale de aparare. „Armata va primi anual 2,38% din PIB, iar pina in 2007 vom avea in toata tara 75.000 de militari si 15.000 de civili care pot interveni in orice moment. Deja am inteles ca armata a inceput modernizeze trupele din Afganistan si Irak cu echipamente si arme produse in Romania”, a afirmat Prisacaru. (Felix GUZGA)

Comentarii