Interviu cu prof.dr. Vitalie Belousov, inventatorul cu cele mai multe medalii de aur din lume

– Domnule profesor Vitalie Belousov, sinteti unul dintre cei mai importanti si mai cunoscuti inventatori romani. Ati obtinut 71 de medalii de aur, 7 ordine europene si de stat si 9 titluri internationale. Referindu-va la ultimele doua categorii, care este cel mai important dintre ele?
– Dintre ordinele nationale cel mai important este Steaua Romaniei, ce mi-a fost inminata in urma cu doi ani, de catre presedintele Romaniei, de ziua Unirii, la Iasi. Dintre cele straine, este important Ordinul european – sint singurul roman care-l am – si cele trei grade ale Ordinului Meritul Inventiv, cel mai important fiind ultimul, Crucea de Comandor Meritul Inventiv. Meritul Inventiv se acorda numai in Belgia, fiind infiintat de catre Regele Belgiei. Mai exista un ordin belgo-spaniol, pe care de asemenea il am, cu toate cele trei grade: cavaler, ofiter si comandor. Eu am doua specialitati: Scule aschietoare – un curs pe care l-am tinut 40 de ani – si Inventica (Bazele creatiei tehnice), pe care am dezvoltat-o eu in primul rind, in Romania.
– Va asumati asadar crearea a doua scoli de cercetare romanesti: scoala de scule aschietoare si scoala de inventica….
– Am tinut cursul de Scule aschietoare, domeniu in care am peste 150 de lucrari stiintifice publicate, iar inventiile sint majoritatea din acest domeniu. Celalalt domeniu l-am depistat prin 1965-1966, cind profesorul Curievici ne-a convocat sa tinem cursuri de creativitate la «judet», el fiind presedintele inginerilor si tehnicienilor. Si a ales inventologi, psihologi dar si inventatori de profesie. Acolo a tinut cursuri de creativitate si marele psiholog Vasile Pavelcu. Tinind aceste cursuri mi-am dat seama ca pe mine ma intereseaza o anumita latura a creativitatii, creativitatea tehnica. Si atunci m-am gindit sa-mi structurez un curs pe care sa-l predau studentilor, folosindu-ma de modelele cursurilor marelui profesor francez Kaufman si al profesorului rus Polovinkin. Am tinut cursuri de inventica postuniversitare cu inginerii. Au absolvit 15 serii, insumind 1500 de ingineri, care si-au intensificat activitatea de creatie in urma acestor cursuri. Multi sint si astazi in fruntea inventicii din Romania. Mai tirziu, dupa Revolutie, am creat Institutul de Inventica. Insa inainte de ’89 ma intrebau multi cum de imi permit sa dezvolt o disciplina cu un nume asa de suspect, Inventica. Ma intrebau cum de ma suporta Ceausescu. Si le-am spus ca am facut in asa fel incit sa nu poata fi banuit nimic „dizident” in aceasta actiune. Eu am stiut sa ma strecor printre rigorile comunismului.
– Cum?
– Fiind de acord cu anumite laturi ale comunismului si trecindu-le sub tacere pe cele care nu-mi conveneau. Eu am condus invatamintul politic la Facultatea de Mecanica. Tin minte ca taica-meu, fara sa fie religios excesiv, tinea foarte mult la Decalog. Dintre cele zece porunci, insista asupra poruncii «sa nu minti», pe care o considera fundamentala. Mai tirziu, mi-am dat seama de ce insista asupra acesteia. Pentru ca respectind-o pe aceasta, respecti inca trei: sa nu furi, sa nu ucizi, sa nu preacurvesti – , care sint forme acute ale minciunii. Deci, respectind una, respecti de fapt patru. Si cind minteam imi spunea: „iar ai mintit: ti s-au inrosit urechile”. Mult mai greu este insa sa respecti porunca «iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti». Eu l-am avut ca model pe marele profesor Mangeron, care stia sa iubeasca realizarile aproapelui. Ceea ce nu e putin lucru, pentru ca lozinca «sa moara capra vecinului» este perfect valabila la noi, in stiinta. Se spune: „de ce se ocupa ala de fleacurile alea?”. Deci, tot ceea ce nu intra in sfera preocuparilor mele este un fleac. Este un mod egoist, urit de a judeca lucrurile. Daca o persoana hotaraste sa se dedice unui anume domeniu si munceste cu insistenta, cu pasiune si cu abnegatie nu se poate sa nu aiba dreptate, sa nu obtina rezultate. Iar munca pasionanta a unui om nu poate fi un fleac. Revenind, profesorul Mangeron era interesat de tot ce faceau ceilalti si, mai mult, dadea si o mina de ajutor. Aceasta este o forma superioara de iubire, pe care in vreo 30 de ani am invatat-o si eu.
„Facind invatamint politic, mai trageam si cite-o minciuna”
– Revenind la porunca „sa nu minti”, ati respectat-o totdeauna?
– V-am spus, facind invatamint politic, mai trageam si cite-o minciuna. Cind eram nevoit sa apelez la documentele de partid si de stat, pentru ca ma ascultau baietii cu ochi albastri, mai trageam si cite-o molitva politico-ideologica. Si simteam atunci ca mi se-nrosesc urechile.
– Ati cunooscut succesul in timpul regimului comunist. Care a fost cel mai mare compromis pe care l-ati facut?
– Nu cred ca am facut mari compromisuri. Inventam ceea ce trebuia sa inventez. Primele inventii serioase le-am facut la Nicolina, «cetate muncitoreasca ieseana de prestigiu». M-au trimis acolo, spunindu-mi: vezi ce poti sa faci. Si mi-am dat seama ca pot sa ma ocup de cresterea productivitatii la operatiile de prelucrare plana prin frezare, care se faceau intr-un hal fara de hal. Asa am inventat prima freza Romascon, in 1965. Inainte de asta insa mai colaborasem cu Nicolina, la masinele de ascutit burghie. Tot acolo am realizat primele doua masini, colaborind bine cu oamenii. Muncitorul de la Nicolina daca te vedea ca stai cu mapa in mina si observi, nu-ti dadea nici un sprijin. Daca puneai si tu mina, era altceva. M-am impus acolo, mi-am facut chiar prieteni.
– La Nicolina ati produs primele inventii ca profesionist, apoi ati ajuns sa initiati un curs de inventica. Credeti ca inventica se poate invata?
– E un repros care mi s-a facut de multe ori. Unii psihologi s-au cramponat de spusele unui psiholog francez care spunea ca atunci cind inveti pe cineva sa creeze, de fapt il dezveti sa creeze. Eu cred ca creatia este rezultatul unei imbinari dintre trasaturile genetice si cele dobindite.
– Vreti sa spuneti ca daca eu urmez cursul dumneavoastra si o facultate tehnica am sanse sa devin inventator?
– Nici o problema. Tot ce va spun eu este bazat pe experienta personala. Primul experiment l-am facut cu un student. Pe acesta l-am ales: era printre cei mai buni, era muncitor de clasa, stia sa gindeasca cu miinile, dar era si bun teoretician. I-am dat o tema de creatie pe care eu n-o rezolvasem. Si a inventat un dispozitiv de oprire instantanee a proceselor de frezare, pe care l-a brevetat, fara ca eu sa fi avut vreun amestec in afara de a-i fi dat tema. Sigur, exista teoria ca o tema corect formulata e pe jumatate rezolvata, dar nu de catre oricine. Am lucrat apoi cu grupuri mai mari de studenti, alese la intimplare. Faceam un proiect tip de scule in prima parte, iar partea a doua era proiectul de creatie. Eu aveam rezolvate proiectele, nefiind insa brevetate. Majoritatea gaseau solutiile, si atunci brevetam impreuna, eu ca sef al grupului, ei – colaboratori. Dar au fost si cazuri cind ideea studentilor a fost mai buna decit a mea, iar atunci eu figuram ca atasat, in coada. Am incercat sa promovez si etica cercetarii. 80% dintre studentii cu care lucram obtineau titlul de inventator. Odata cu brevetul obtineau si calitatea de inventator si pe cea de inginer, care o contine de fapt pe cea anterioara pentru ca inginerul are patru functii: stie, aplica, conduce si creaza. Ceilalti 20% nu au creat nu pentru ca nu ar fi putut, ci pentru ca nu au fost interesati. Gindirea umana are trei componente: logica, emotionala si inspirativa. Noi trebuie sa insistam pe acelea pe care nu le invatam la scoala. Creativitatea se invata, exista stiinta si arta proiectarii. De ce arta? Pentru ca se realizeaza si prin intermediul emotiei, prin conlucrarea constient-subconstient.
„Eu mi-am conceput inventiile pentru «nea Ion»”
– Cum se naste ideea unei inventii? Din constientizarea unei nevoi, curiozitate, joc?
– La mine, inventiile s-au nascut dintr-o necesitate tehnica, stiintifica. Frina centrifugala autoreglabila a rezultat dintr-o discutie cu profesorul meu Cristian Linde, pe care il consider cel mai mare profesor al Politehnicii. In urma unor discutii, am ajuns la concluzia ca frinele centrifugale trebuie reglate dupa fiecare schimbare de marime a sarcinii. Cum sa renunt la reglare dupa fiecare schimbare de sarcina? Solutia este autoreglarea si am introdus o imbinare elicoidala cu ajutorul careia realizam o forta suplimentara proportionala cu sarcina transmisa. Asa s-a nascut o prima inventie pe care insa n-am brevetat-o. Am publicat-o, deci am avut satisfactia morala a realizarii ei. Urmatoarea inventie a fost deliberat cautata. Asa am ajuns la procedeele de ascutire a burghielor elicoidale cilindro-eliptice. Si de aici o familie de vreo 15 inventii. Iar dintr-o grupa de inventii, ultima este cea mai importanta. Caci cineva spunea: domnule, fa o singura inventie si buna. Dar nu exista asa ceva. Exista ultima buna. O inventie e o treapta de unde vezi mai de sus lucrurile. Si, mai mult, tu singur ti-ai construit treptele, iar altul nu are cum sa se urce pe treptele tale.
– Am citit ca inventiile dumneavoastra se plaseaza in trei mari domenii: scule aschietoare, burghie si biciclete. Aveti 116 brevete in tara si 8 in Europa si SUA. Cite dintre inventii au fost aplicate?
– Aproape toate, cu exceptia bicicletelor care sint folosite doar de mine insumi si de citiva care au cumparat dispozitivul meu. A fost tratata cu dezinteres aceasta problema. Am mers la intreprindere si le-am facut cadou doua dispozitive sa le-ncerce. Le-au aruncat fara sa le testeze.
– Dar care era rolul acestor dispozitive?
– Echilibrau actiunea omului si a bicicletei, marind eficienta, ca momentul de actiune pe pedala bicicletei sa fie echilibrat cu posibilitatile piciorului. Daca piciorul e ghemuit, posibilitatea e minima, la orizontala e maxima, iar daca e intins complet e iar minima. Cu dispozitivul cu miscare alternativa performanta a crescut in cazul meu cu 5%, iar cu cel de rotatie cu 10-15%. Am parcurs astfel traseul Podu Iloaiei si retur de mii de ori, insemnind 250.000 de km, de sase ori cit Ecuatorul. Adica aproape cit un ciclist de performanta, care parcurge 400.000-500.000 de km. Dar trebuie sa se ia in calcul ca eu i-am parcurs dupa virsta de 40 de ani. Performanta e mare, viteza de asemenea. Am demonstrat aceste inventii si la Salonul de la Bruxelles. Belgienii sint mari amatori de biciclete, iar copiii de acolo erau gramada pe mine, abia reuseam sa explic. Din pacate, nu am avut ocazia sa il cunosc pe Edy Merks, marele campion mondial la ciclism, care are o fabricuta de biciclete. Bicicletele m-au pasionat si mi-au intarit si sanatatea. Iar satisfactia data de faptul ca mergi cu 40 de km pe ora fara benzina e foarte mare. Celelalte inventii sint aplicate. Freze frontale se fabrica in serie la fabricile de scule specializate din Focsani, Pascani, se fabrica si la Politehnica. Eu mi-am conceput inventiile pentru „nea Ion”, adica oricit de prost ar fi exploatate sa dea performanta. La fel ca si rusii, care a facut „Moskviciul” pentru „nea Ivan”: oricum ar fi exploatat, nu se strica. S-a ajuns pina intr-acolo incit scula era asa de robusta incit nu se putea strica, dar putea sa strice masina. Au fost amenintari, cind eram in conducerea IMAMUS-ului din Iasi, ca vor fi scoase frezele Romascon pentru ca se stricasea doua masini: frezele mergeau pina se faceau praf si ele, si masinile. Cind insa au pus freze obisnuite si au vazut ce productivitate scazuta au, muncitorii au spus ca pleaca din fabrica daca li se scot frezele Romascon.
„Singura data cind am fost mai serios rasplatit am primit 17.500 de lei”
– La cit se ridica eficienta economica a inventiilor Dumneavoastra? In CV-ul dumneavoastra este mentionata cifra de 200 de miliarde lei.
– Nu pot sa spun exact cit. In 1987 cind OSIM-ul a facut un studiu, inventiile mele si ale colaboratorilor mei erau considerate printre cele mai eficiente din Romania. Cehoslovacii au comandat 30 de masini de ascutit burghie care se produceau in Romania, la Suceava, dupa ce regretatul profesor Botezan facuse o demonstratie la expozitia de la Brno, unde demonstrase ca un burghiu ascutit cu acest tip de masina tine de 3 pina la 5 ori decit unul ascutit cu o masinile folosite pina atunci in Cehoslovacia. Era mare lucru sa vina sa comande 30 de masini direct din expozitia de prototipuri. Si o faza hazlie de la cumpararea masinilor: cehii au intrebat citi bani fac? Profesorul Botezan nu stia decit ca leul valuta e de trei ori mai mare decit leul obisnuit. Si in loc sa imparta la trei suma de 17.500 lei, cit revenea masinilor, a inmultit cu trei. Suma, transformata in dolari a fost destul de piperata, peste 50.000 lei valuta. Cehii au spus atunci ca nu vor mai cumpara masini decit daca se automatizeaza. Eu nu am fost de acord, pentru ca procedeul nu se preta la automatizare.
– Cit de bogat este un inventator cu atitea inventii aplicate?
– Singura data cind am fost mai serios rasplatit a fost atunci: 17.500 de lei era mult. Mi-am permis sa fac un banchet cu toti oamenii cu care lucrasem. Dupa aceea, Elena Ceausescu a redus posibilitatile de premiere a inventatorilor la cinci salarii de ingineri proiectanti. Iar in strainatate, singurul loc unde am fost premiat consistent a fost Barcelona, in ’92-’93, cind am fost singurul strain premiat cu 2000 de dolari. Nu miroseam eu asemenea premii pe timpuri! Alti bani nu am cistigat. Potrivit legislatiei de azi, proprietar sint eu, nu fabrica si se pot solicita drepturi de autor. Dar azi brevetele mele sint deja invechite, nu mai au valoare pentru ca au trecut 15-20 de ani de la brevetare. Poate sa le aplice oricine.
„Am trecut printr-o criza personala: nu mai aveam pentru ce lupta”
– V-a fost furata vreo inventie? Stiam de celebra cascheta de biciclist.
– N-as putea spune ca e furata….De curind am vazut, de exemplu, un coboritor la schi care avea o casca complet aerodinamizata, cu care eu am obtinut medalia de aur la Pittsburg, in SUA, in ’99. Dar el nu o aplica la bicicleta, ci la ski. Si ar putea s-o aplice si la ciclism, pentru ca eu nu am brevetat-o decit in Romania.
– Dar ati fost vreodata acuzat ca v-ati asumat ideile altora?
– Eu am atitea idei incit…Dar nu le mai brevetez pentru ca nu ma mai intereseaza. Nu mai am pentru ce lupta in materie de creatie tehnica. Am cistigat tot ce se poate: 91 de medalii, dintre care 71 de aur. Am trecut si printr-o criza personala, in urma cu sapte-opt ani, din aceasta cauza, ca nu mai aveam pentru ce lupta. Nu a fost usor. Dar am gasit un sens vietii mele: in fiecare an scriu cite o carte. Si lupt pentru colegii mai tineri care trebuie sa ma depaseasca.
– Nu-i usor..
– Nu-i nici asa de greu pentru ca acum au stiinta inventicii. Unul care isi insuseste inventica este mult mai puternic decit unul care are talent, dar n-are cunostinte.
„Am mostenit de la tatal meu sentimentul ludic”
– In cartea dumneavoastra „Insemnarile unui inventator”, insistati insa si pe talentul pe care l-ati mostenit din familie…
– Am insistat pe acest lucru tocmai pentru ca eram acuzat uneori chiar de seful de catedra care imi spunea: „tu vrei ca toti sa fie ca tine? Tu ai capacitati mai mari decit altii”. M-a pus pe ginduri aceasta observatie si m-a interesat cit e raportul dintre ceea ce e mostenit si ceea ce e dobindit. La ora actuala n-as putea spune care dintre cele doua aspecte e mai important. Ceea ce e dobindit devine transmisibil. Eu am mostenit de la tatal meu sentimentul ludic, un lucru extraordinar…Era militar de profesie si profesor de educatie fizica, dar ii placea sa se joace. Avea acasa un atelier in care facea tot felul de lucruri. Jucariile pe care le facea pentru noi erau jucarii si pentru el: aparate de zbor, zmee… Dar facea si lucruri serioase. Una dintre inventiile sale este calculatorul mecanic cu roti dintate pe care l-a facut in zeci de exemplare, cu mina lui. Iata un alt lucru pe care l-am invatat de la el: sa-mi fac inventiile cu mina mea. A lucrat in paralel cu un contabil care avea indeminare in a folosi aparatul cu bile. Cu calculatorul inventat, taica-meu avea aceeasi viteza, insa putea sa faca si operatii mai complexe.
– Iar prima dumneavoastra inventie ati facut-o la noua ani, tot o jucarie: prastia cu sageti.
– Da, e o inventie rusinoasa, o arma. Tragea cu sageti ghidate printr-o teava, pina la 300 de metri si gaurea tabla pina la un milimetru. Va dati seama ca daca ne-am fi jucat de-a razboiul cu asa ceva era jale. Dar, intr-adevar, eu stiam sa ma joc, motiv pentru care am fost mereu lider intre copii. Inventam jocuri si asa imi cistigam respectul. La sapte-opt ani, conduceam „armata” din cartier, formata din baieti de 12-13 ani. Si in domeniul pregatirii scolare am imitat: taica-meu n-a cunoscut alta nota decit 5, nota maxima. Astfel, din 14 clase cite am urmat, 12 le-am absolvit ca sef de promotie.
„Pe 28 iunie vei trece dintr-o lume in alta”
– Ati ramas fara parinti la virsta de 10 ani..
– A fost lovitura cea mai grea a vietii mele. Dupa ocuparea bolsevica a Basarabiei, taica-meu trebuia sa ne fi lasat in Basarabia si sa fuga. Dar era sub onoarea lui de ofiter. Dupa doua saptamini l-a ridicat NKVD-ul. Fusese ofiter in armata tarista si capitan in armata romana. Stalin nu accepta pentru fostii ofiteri decit moartea. Pentru polonezi a fost mult mai rapida: 4500 de ofiteri impuscati in ceafa la Katin. Dar pentru ofiterii vechi nu-si permitea executia directa. Ii ducea in lagare speciale de exterminare. Exterminarea se facea treptat, prin deshidratare. Iar deshidratarea se facea prin scoaterea completa a sarii din organism, conditii in care se putea trai citeva luni pina la citiva ani. Am realizat acest lucru cind am primit singura scrisoare trimisa de tata, in care cerea saleuri si slanina alba, de care nu minca acasa. Nu stiu cit a trait. Poate voi afla cindva.
– Vorbiti de o premonitie pe care tatal dumneavoastra a avut-o inainte de a fi arestat.
– Da, m-a impresionat pentru ca tatal meu nu credea in asa ceva. El era un rationalist. Pe 26 iunie 1940 si-a sarbatorit ziua de nastere, mai devreme cu citeva zile, iar seara l-am auzit spunindu-i mamei ca a avut un vis. (Iar el nici nu visa, sau visa foarte rar.) Visase ca un batrin cu barba alba l-a intrebat: tu stii ce e pe 28 iunie? El a raspuns: da, e ziua mea de nastere. „Nu”, i-a spus batrinul: „Pe 28 iunie vei trece dintr-o lume in alta”. Iar pe 26 tata nu stia de ultimatumul sovietic si de cedarea Basarabiei. Si chiar a trecut dintr-o lume in alta. In acelasi an, mama a murit dintr-o imbecilitate a medicilor de la Balti, care au spus ca a avut tifos, or ea facuse de fapt o septicemie, intepata intr-un os de peste uscat. Eu am fost crescut de sora mea mai mare si de cumnatul meu. Insa in scoala eu cistigam bani destul de multi dind preparatii. Am urmat patru licee: Liceul „Ion Creanga” din Balti, unde toti colegii mei care au venit in Romania au fost cel putin director general in minister. I-am spus si lui Mircea Snegur, la aniversarea Universitatii din Balti. Am insa si o explicatie sociologica: basarabenii veniti aici au aceeasi mentalitate ca romanii fugiti in America la inceputul secolului. Au ajuns fruntea pentru ca au contat numai pe ei insisi. Eu am venit in Romania cu rucsacul in spate plin cu carti! Stiam ca doar pe asta puteam conta. Apoi, am urmat Liceul „Tudor Vladimirescu” din Tirgu Jiu, foarte sever: din 24 au promovat patru elevi. Apoi ne-am mutat la Odorhei, unde in doi ani am facut trei clase. Ne-am mutat dupa aceea la Roman. La sectia stiintifica, din promotia mea, toti 12 au facut studii superioare, multi ocupind pozitii de virf.
Intimplarea ii ajuta pe oamenii cu mintile pregatite
– Si apoi ati urmat Mecanica la Iasi.
– Visul meu era de fapt sa fac si sa pilotez avioane. La Iasi nu era aeronautica si am urmat Mecanica. In 1953, cu un an inainte de a termina facultatea a venit la Politehnica seful cadrelor de la Ministerul de Interne si 18 studenti din promotia noastra, printre care si eu, au fost pusi sa isi scrie autobiografia. Dintre acestia urma sa aleaga unul pentru a fi ofiter de securitate. Eu i-am spus: tovarase, eu sint basarabean fugit, nu sint bun pentru Securitate. Mi-a spus: „Nu ma invata dumneata care e bun si care nu. Nu ai fost la Liceul din Roman, in UAER”?
– Uniunea Asociatiilor Elevilor din Romania unde din biroul central facea parte, ca elev, presedintele Ion Iliescu.
– Da, el organiza concursul de sah al elevilor, eu jucind in finala. In fine, altii rivneau sa fie ofiteri de securitate. Mie nu-mi convenea pentru ca ar fi trebuit sa intru in tot felul de comisii si sa stabilesc ce vinovatii sint. Iar acele vinovatii pe care tu le stabileai insemnau atunci moarte.
– Ati refuzat?
– Dar ce, in ’53 puteai refuza? M-am dus la Bucuresti sa-mi iau postul in primire de la Ministerul de Interne. M-am prezentat la Informatii, iar acolo mi s-a spus: ati fost pus la dispozitia ministerului Invatamintului. Noi am renuntat la ofiterii civili”. A fost norocul meu. Am fost trimis la sefa cadrelor de la Ministerul Invatamintului, „tovarasa Padure” care mi-a spus, pocindu-mi numele: „Tovarase Belonosov, esti la Iasi, la Politehnica”. Tot in acea calatorie la Bucuresti mi-am cunoscut viitoarea sotie. Eram vecini in Roman, insa nu ne stiam. Era iarna grea, zapezi de un metru, ea trebuia sa mearga la facultate (a facut Farmacia la Bucuresti) si mama ei a rugat-o pe mama mea sa am grija de ea. Asa a inceput si a durat 50 de ani. Nu stiu daca a fost soarta sau intimplarea. Curie spunea ca intimplarea ii ajuta pe oamenii cu mintile pregatite.
– Numele dumneavoastra, Belousov, v-a adus servicii sau deservicii inainte de ’89?
– In general, deservicii. Numele meu suna urit la urechea unora, e rusesc. Dar eu sint romano-ruso-ucraineano-ceh. Fireste, nota dominanta e slava. Aveam pregatita varianta romaneasca a numelui meu, Albescu, insa m-am decis apoi sa nu-mi schimb numele. Mi-am spus ca daca nu voi fi in stare sa-i fac pe ceilalti sa ma inghita asa cum sint, atunci inseamna ca n-am nici o valoare. Si m-au acceptat.
– Credeti in Dumnezeu, domnule Vitalie Belousov?
– Eu cred ca se poate demonstra logic existenta lui Dumnezeu. E de ajuns sa pui niste intrebari simple. Iubirea in ce masura poate exista? De la ura la iubire absoluta. Puterea: de la slabiciune la putere absoluta. Bunatatea: de la rautate la bunatate extrema. Entitatea care sa le cuprinda pe toate nu poate fi decit Dumnezeu.
„Exodul creierelor va inceta cind vom intra in Uniunea Europeana”
– Ce parere aveti despre felul in care statul sprijina inventica, performantele?
– Eu am militat – si m-a ajutat in acest demers profesorul Anghel Stanciu, seful Comisiei de invatamint din Camera Deputatilor – pentru gratuitate la brevetarea de catre elevi, studenti si militari. Si s-a obtinut acest lucru. Profesorul Farag Mousa, presedintele Societatii inventatorilor din lume cu sediul la Berna, m-a felicitat pentru aceasta reusita si mi-a spus ca sintem una dintre cele patru tari cu asemenea reglementare. Anul trecut insa a fost scoasa de Ministerul Cercetarii. Este imoral sa ceri unui inventator sa plateasca taxa pentru brevetare. Poetul nu plateste pentru poeziile sale, nici romancierul, nici pictorul. Toti sint creatori, iar protectia intelectuala trebuie sa fie echidistanta. E o problema pe care au ridicat-o si inventatorii din Belgia si au dreptate.
– Ati fost tentat sa plecati in strainatate?
– Niciodata. In strainatate nu rezist mai mult de o saptamina. Sint legat de locurile acestea, in special de Iasi.
– Ce parere aveti de exodul creierelor, un fenomen foarte amplu in domeniul tehnic?
– Sint de acord cu exodul temporar: sa mearga, sa faca bani si sa se intoarca. Am primit scrisori din SUA, de la romani plecati in domeniul electronicii, automatizarilor, care imi spuneau ca se deprofesionalizeaza acolo.
– Cum asa?
– Fac totul la comanda si doar in domenii inguste. La noi sint
obisnuiti sa isi dezvolte o cultura si o cultura tehnica generala. Eu am cunoscut oameni de stiinta americani si unii m-au impresionat negativ prin nivelul de cultura scazut. Fireste, sint si personalitati cu o cultura fantastica. Insa americanii au ceva ce noua romanilor ne lipseste: capacitatea de a lucra dirijat pe o anumita directie. Nu se uita nici in dreapta nici in stinga, ci isi urmeaza obiectivul. In SUA nici nu se poate rezista altfel decit in asemenea stil pragmatic.
– Dar puteti condamna un tinar care paraseste tara si nu se mai intoarce? Ce argumente aveti pentru a convinge un absolvent de facultate sa nu emigreze?
– I-as spune ca a devenit absolvent datorita eforturilor tuturor: i sa platit o bursa, scolarizarea. Este dator. Sa stiti ca Ceausescu avea dreptate cind cerea rascumpararea studiilor superioare pentru cei plecati in strainatate. Acum nu se mai cere acest lucru dintr-o decenta prost inteleasa.
– Dar cum credeti ca poate fi stopat fenomenul migratiei creierelor?
– Dupa ce vom ajunge in Uniunea Europeana nu vor mai avea motive sa plece. Salariile se vor apropia treptat de cele din Occident si tuturor le va conveni sa cistige bani la ei in tara. (Interviu realizat de Emilia CHISCOP)
* In ciclul „Interviuri cu personalitatile Iasului“ au mai aparut: acad. Viorel Barbu, prof.dr. Adrian Neculau, acad. Constantin Corduneanu, actorul Florin Mircea, prof.dr. Mihail Voicu, prof.dr. Alexandru Calinescu, acad. Valeriu Cotea, acad. Constantin Ciopraga, prof.dr. Constantin Romanescu, Silviu Lupescu.