Preot printre paturi de spital

„Tatal nostru care esti in ceruri, te implor alina-mi durerea!” De fiecare data cind bolile trupesti dau tircoale, oamenii ajung sa isi intoarca fata spre Dumnezeu. Precum primul pas al unui copil, cel suferind se roaga pentru prima data cu sufletul. Pentru a se intari in credinta, oamenii ajung sa isi deschida inima si sa isi recunoasca pacatele in fata unui slujitor al lui Dumnezeu. Binecuvintarea acestora aduce usurare si chiar alungarea indoielilor care timp de zeci de ani le-au incercat credinta. Un preot nu poate percepe mai bine durerea decit intr-un spital.
Cununie cu mireasa intr-un scaun cu rotile
Doi tineri s-au prezentat in fata lui Dumnezeu pentru a-si uni destinele. Preotul Adrian Chelaru se afla la prima cununie de acest gen din viata sa. Aceasta deoarece spatiul in care se desfasura, Spitalul de Neurochirurgie, nu avea nimic comun cu veselia unui astfel de moment. „De-a lungul timpului am casatorit zeci de cupluri, insa era pentru prima data cind trebuia sa tin o ceremonie de cununie in capela unui spital”, s-a confesat parintele Chelaru. Tinara in virsta de 23 de ani fusese diagnosticata cu o tumoare la creier. Medicii nu i-au dat mari sanse de supravietuire dupa operatie. Atunci fata a simtit nevoia sa paraseasca lumea crestineste. In schimb pentru parintele Chelaru care ajunsese de la o parohie din Botosani intr-o capela de spital, a fost o nunta pe care nu o va uita in veci. „Fata se afla intr-un carucior cu rotile imbracata intr-o pijama noua. Iubitul o tinea de mina. Lacrimile nu erau decit un strigat autentic smuls durerii. Tin minte ca plingea necontenit, iar viitorul sot avea o expresie inspaimintatoare pe chipul parca sculptat din ceara, asa de palid era. Pina si trandafirii din buchetul miresei se ofilisera. Nimic nu mai exprima viata. Momentul in care trebuia sa inconjuram masa de trei ori a fost ca un drum al calvarului pentru mireasa si cei apropiati. Pur si simplu a fost socant. Diferenta este teribila fata de o nunta obisnuita. Abia m-am adunat sa termin ceremonialul. Este imposibil sa nu te atinga o asemenea drama”, a povestit parintele Chelaru. Aceasta cununie, singura de altfel, a fost „botezul” parintelui in cele ce au urmat.
Mina divina, in cazul unei fete in coma profunda
De mai bine de trei ani de zile asculta rugile si spovedaniile pacientilor internati in cadrul Spitalului de Neurochirurgie „Sf. Treime”. „Cele mai impresionante cazuri sint cele in care pacientii se afla in coma. Atunci familiile pacientilor vin si se roaga cu o fervoare aparte. De asemenea, sint chemat sa citesc rugaciuni pentru sanatate”, detaliaza din experienta sa preotul Chelaru. In acest context, parintele si-a amintit de un caz in care si medicii au recunoscut mina divina. „Era vorba despre o fata din Piatra Neamt internata in salonul de terapie intensiva in coma de gradul IV. Medicii erau extrem de rezervati in privinta reusitei de supravietuire a fetei. Pina si eu incepusem sa o pregatesc pe mama fetei pentru ce-i mai rau”, a recunoscut parintele. Insa respectind legea staruintei predata chiar de Iisus „bate si ti se va deschide, cere si vei capata”, mama fetei a continuat sa se roage. Acelasi lucru faceau si calugarii de la Manatirea Bistrita, locul in care fata isi petrecea vacantele cu familia. „Este adevarat ca credinta misca muntii din loc. Dirzenia cu care mama a luptat pentru viata fiicei mi-a demonstrat ca Dumnezeu face miracole acolo unde este loc de asa ceva. Dupa citeva zile fata si-a revenit in mod spectaculos in ciuda tuturor asteptarilor”, a detaliat parintele. Pina si fata cind s-a trezit din somnul spre eternitate pe care pornise a povestit parintelui ca pe toata duratei perioadei de coma a putut vizualiza cum mama si calugarii se roaga pentru viata sa. „Sint convins ca o astfel de atitudine face diferenta. De obicei intilnesc pacienti care nu mai au alte asteptari de la viata si chiar de la Dumnezeu. Vor doar sa fie strinsi cit mai repede de pe fata pamintului. Atunci rugaciunea isi pierde din intensiate. Lui Dumnezeu trebuie sa i te rogi cu sufletul si sa nu dezertezi la prima dezamagire” incheie parintele Chelaru. La iesirea din biserica, un credincios care ascultase toata conversatia noastra a tinut sa ii povatuiasca si pe ceilalti aflati in spital care poate isi pierdusera darul cel mai de pret: speranta. „Insist, insist si iar insist pina cind Dumnezeu ia aminte la rugaciunea mea. Nu-s sigur ca mi se rezolva problemele, dar eu, rugindu-ma, sigur ma schimb. Pur si simplu, rugaciunea mi-a redat linistea sufleteasca pe care o piedusem undeva in anii tineretii”, a surprins credinciosul care peste citeva ore urma sa intre in sala de operatie.
Preot la Spitalul de Copii
In schimb, parintele Cristian Cristea are grija de sufletele celor care ii sint dragi lui Dumnezeu, copii. Capela din cadrul Spitalului de Copii „Sf. Maria” are parte de vizitatori speciali care chiar daca inca nu au virsta necesara pentru a intelege ce inseamna cu adevarat Dumnezeu, nu ezita sa se adreseze acestuia cu rugaminti curate pe masura sufletelor acestora. „Doamne te rugam da-ne sanatate mie si lui mami si un tatic care sa ne merite. Noi te iubim si te adoram!” Cum ar putea Dumnezeu sa nu asculte o astfel de rugaciune spusa cu candoarea specifica virstei? Parintele Cristea este adesea bombardat cu intrebari si rugi pe care nu le-a intilnit de-a lungul carierei sale. „Copii sint o categorie aparte. Pentru ei pina si credinta este tratata in mod transant, intotdeauna aceasta fiind disociata de sanatate. In general, adultii nu fac lucrul acesta. Vin si ma intreaba «de ce tocmai copilul meu sa se imbolnaveasca?» Copii, chiar si cei mai bolnavi ajung la mine si imi cer sa ma rog lui Dumnezeu pentru a-i intari ca Dumnezeu sa le dea forta necesara pentru ce ii asteapta. Ramii uimit de maturitatea care dau dovada uneori copii”, a recunoscut parintele Cristea. Veselia de pe chipul acestuia a disparut insa cind pe usa bisericii a intrat un pusti de 12 ani intr-un carucior cu rotile alaturi de mama sa. Dupa ce l-a intrebat ce a patit si l-a miruit, parintele i-a citit o rugaciune pentr a se insanatosi grabnic. „Baiatul este unul din cazurile fericite. Peste citeva zile va fi externat. Insa mi se rupe inima cind vad copii care nici bine nu au ajuns sa cunoasca lumea ca deja incep lupta pentru citiva ani de viata in plus”, a oftat parintele. Cele mai induiosatoare cazuri sint cele in care copii sint lasati sa lupte cu boala fara sprijin parintesc. „Cunosc citeva cazuri in care copilul este fortat sa se descurce de unul singur chiar si astfel de situatii limita. Chiar imi cer sa ma rog sa le fie bine atit lor, cit si parintilor. Copii iarta usor. Ma surpirnde intotdeuna viziunea lor asupra lumii. Ne dau lectii de viata”, a mai spus cel care asculta zilnic glasurile copiilor adresind rugi spre bunul Dumnezeu.
„Stiu ca o sa ma duc la cer, de acolo o sa veghez asupra lui mami si tati”
Dar sint situatii cind dorul devine coplesitor, iar tristetea care se abate asupra ochilor celor cu sufletele neprihanite misca pina la lacrimi personalul medical. „Chiar eu i-am dat o cartela unui copil pentru a-si suna mama. Niciodata nu am sa uit expresia de fericire absoluta de pe chipul baiatul atunci cind a auzit glasul mamei”, si-a amintit parintele. Cind ingerul mortii se abate asupra patutului unui copil, durerea parintelui este la fel de intensa cu cea a parintelui. „Imi amintesc de o fetita care a venit chiar in noapte de Inviere, data in care isi sarbatorea cei 12 anisori. Avea o problema cu rinichii si era in stare grava. Fetita se purta mai matur decit cei parintii. «Stiu ca o sa ma duc la cer, de acolo o sa veghez asupra lui mami si tati. Spune-le asta». Fiind unicul lor copil, parintii simteau o furie extrema. Doar a doua zi am putut sa le transmit mesajul fetitei care intre timp deja urcase la ceruri, iar acum vin sa ma vada cu cel de-al doilea lor copil, un baiat frumos de trei ani”, a retrait clipele emotionante de atunci parintele Cristea. Una din incercarile zilnice ale acestuia il constitue Clinica de Oncologie a Spitalului. „Ii vezi copii voinci si dragalasi, iar peste citeva luni kilogramele date jos si parul cazut, crizele cotidiene ma fac citeodata sa nu ma pot aduna. Pentru a se linisti, copilul are nevoie sa vada in ochii tai siguranta pentru ca incertitudinile lor sa dispara. Insa durerea dusa la extrem te face sa simti practic durerea pe pielea ta”, a adaugat parintele. Pina si in aceasta Clinica parintele are parte de surprize. „Multi dintre ei sint adevarati gladiatori, transforma spitalul intr-un cimp de lupta. Ajung chiar sa isi incurajeze parintii. Asta ma face sa ii vad eroi. Atitudinea lor face ca balanta vietii sa incline spre copiii care fac din boala inamicul lor principal dintr-un joc al copilariei”, a relatat parinte descoperirile pe care le-a facut in cei doi ani de cind slujeste in capela din cadrul Spitalului de Copii. „Trebuie sa invatam de la copii ca nimeni nu are voie sa ne rupa zimbetul de pe buze si sa ne alunge bucuria din suflet. Credinta in Dumnezeu ne poate ajuta in acest sens mai mult decit credem”, a conchis ca pentru sine parintele Critian Cristea.
„Cei lipsiti de suferinta sint cei uitati de Dumnezeu”
Pentru parintele Marian Timofte din cadrul Bisericii „Sf. Spiridon”, contactul cu pacientii si rugile acestora a avut un impact emotional deosebit. „Este altceva cind ai de-a face cu un om in suferinta. In astfel de situatii oamenii invata sa fie sinceri, atit cu sine cit si cu preotul caruia ii incredinteaza pacate spuse pentru prima data in viata. Abia in astfel de momente credinciosul invata ca suferinta nu este decit o pedagogie prin care se apropie de Dumnezeu. Cei lipsiti de suferinta sint cei uitati de Dumnezeu”, a spus preotul Timofte. Acesta s-a apropiat de sufletele celor intenati in cadrul Spitalului „Sf. Spirirdon” doar de jumatate de an de cind slujeste aici. Sufletul parintelui a fost sensibilizat la culme de cazul unui barbat in virsta de 30 de ani din Iasi. „Acesta tocmai fusese abandonat de sotie avind in grija doi copii. La scurt timp, ieseanul a fost confundat cu o alta persoana si stilcit in bataie. L-au injunghiat in zona gitului, iar acum respira printr-un tub. L-au nenorocit pe viata. Pe cit era de sarac pe atit de putin credea in Dumnezeu. Cit a stat in spital a facut ceea ce nu a reusit niciodata: s-a spovedit. Mi-a cerut sa ma rog lui Dumnezeu sa il tina in viata pentru cei doi copii care au nevoie inca de el”, a vorbit soptit parintele. Pacientii aflati in coma stirnesc in inima parintelui o compasiune aparte. „Cum nu sint constienti nu ii pot impartasi. Atunci alaturi de familie citesc rugaciuni pentru dezlegarea sufletului, mai ales in cazul celor care se chinuie de luni cu moartea. Ii fac pe cei apropiati sa inteleaga ca asa cum trupul, dupa ce s-a desavirsit in pintece trebuie sa se nasca, asa si sufletul dupa ce si-a implinit in trup masura hotarita lui de Dumnezeu, trebuie sa iasa din trup”, a predicat parintele Timofte.
„99% dintre cei cu care am stat de vorba nu au avut niciodata duhovnic”
Cei cinci ani de activitate in cadrul capelei Spitalului de Urgente nu au fost usori nici pentru parintele Radu Sever Ungureanu. Acesta s-a lovit cu precadere de indoieli, de adepti ai altor culturi decit ortodoxismul sau chiar atei care refuzau apropierea de Dumnezeu. „99% dintre cei cu care am stat de vorba nu au avut niciodata duhovnic. In spital s-au apropiat de Dumnezeu si au indraznit sa rosteasca prima lor rugaciune adevarata. Insa am avut de luptat si cu sectantii care incercau sa isi impuna punctul lor de vedere asupra celorlalti pacienti. Adesea am gasit icoane intoarse cu fata la perete”, a recunoscut parintele Ungureanu. El a avut adesea de-a face si cu cei care refuzau sa mai traiasca. „Pentru cei care incearca sa se sinucida, nefericirea ii deznadajduieste, pentru ca imprima pina ?n adincul sufletului, ca si cu un fier ?nrosit, acest dispret, acest dezgust si chiar aceasta repulsie de sine ?nsusi, aceasta senzatie de vinovatie si de murdarie, pe care pacatul ar fi trebuit ?n mod logic sa o produca si nu o produce. Abia dupa asta incep sa ?nvete ca Dumnezeu este aici cu ei, ?ntotdeauna”, a concluzionat parintele Ungureanu. (Ada GRAJDEANU)