Pulsul admiterii la facultate

duminică, 23 iulie 2000, 23:00
2 MIN
 Pulsul admiterii la facultate

Inscrierea la facultate a intrat in linie dreapta. Citeva facultati din Iasi au incheiat deja sesiunea de inscriere, azi urmind sa inceapa probele scrise la faculatile care mai organizeaza concurs de admitere.
Astazi vor avea loc testele scrise la Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr.T. Popa". Cei 910 candidati care s-au inscris la una dintre facultatile universitatii vor sustine astazi un examen de trei ore, al carui rezultat va conta in proportie de 75% din media totala de admitere la cele patru facultati, si in proportie de doar 50% la colegii. Cea mai cautata de la UMF a fost Facultatea de Farmacie, unde concurenta a fost de 3,34 candidati pe unul dintre locurile fara taxa, iar cea mai putin atractiva pentu candidati a fost Facultatea de Bioinginerie Medicala, cu doar 0,53 candidati pe un loc.
Tot astazi, va avea loc si proba de admitere la Facultatea de Informatica a Universitatii "Al.I. Cuza". Timp de trei ore, candidatii inscrisi vor sustine o proba scrisa la Matematica. Rezultatul acestei probe va conta in proportie de 50% din media totala de admitere, 25% fiind media de la bacalaureat, iar 25% nota de la matematica sau informatica de la bacalaureat. Repartizarea candidatilor pe unul dintre locurile de la facultate sau de la Colegiul de Tehnologie Informatica se va face in functie de mediile finale ale candidatilor si de optiunile exprimate.
La Facultatea de Educatie Fizica si Sport concurenta a fost in acest an de 5,4 candidati pe un loc. Candidatii inscrisi la specializarile Educatie Fizica si Sport si la Colegiul de Antrenori vor trebui sa sustina o proba de Maiestrie Sportiva, ce va reprezenta jumatate din media de admitere. La specializarile Kinetoterapie si la dublele specializari se vor sustine atit probe la Maiestrie Sportiva, cit si la materia de la cea de-a doua specializare. (A.M.)

Comentarii