Rezultate de cosmar la simularea capacitatii

miercuri, 02 mai 2001, 23:00
2 MIN
 Rezultate de cosmar la simularea capacitatii

Daca la examenul de capacitate, care se va desfasura peste aproximativ doua luni, elevii de clasele a VIII-a vor lua aceleasi note ca la simularea de la sfirsitul saptaminii trecute, jumatate dintrei ei nu se vor putea inscrie anul acesta la licee.
Rezultatele partiale ale simularii capacitatii arata ca 50% dintre elevi au picat proba la Limba si Literatura Romana, iar 40% dintre ei au luat note sub 5,00 la fiecare dintre celelalte discipline de concurs: Matematica, Istorie si Geografie. Aceasta cu toate ca, la data examenului, atit elevii, cit si profesorii intervievati au apreciat subiectele ca fiind usoare si, cu toate ca, in multe scoli din mediul rural, elevii au fost lasati sa copieze.
"Echipele de corectori au descoperit la unele scoli foarte multe lucrari aproape identice. Probabil ca, in unele scoli, directorii nu au inteles importanta acestui examen national si au lasat elevii sa se consulte intre ei", ne-a declarat Nelu Tudorache, inspector general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ).
Chiar daca rezultatele oficiale ale examenului se vor cunoaste abia la sfirsitul acestei saptamini, datele prezentate au fost extrase din corectarea unui esantion de aproape 10% din totalul tezelor, esantion considerat de conducerea ISJ ca fiind reprezentativ la nivelul judetului.
Desi au fost catalogate de conducerea ISJ ca fiind "modeste", rezultatele obtinute de elevi la simularea capacitatii seamana ingrijorarea printre profesori, parinti si elevi.
Astfel, la Romana, din cele 999 de teze corectate la ISJ, 469 au fost apreciate cu note sub 5,00, abia 40 de teze reusind sa depaseasca nota 9,00. La Matematica au picat 365 de elevi din totalul de 807 teze corectate, in timp ce note peste 9,00 au luat doar 27 de elevi. La Istorie, din 259 de teze corectate, 108 au fost apreciate cu note sub 5,00, doar 17 elevi reusind performanta de a lua note peste 9,00, iar la Geografie au picat 190 de elevi din cei 446, note de 9,00 si 10,00 obtinind doar 12 dintre acestia.
O explicatie pentru rezultatele slabe este, in opinia conducerii ISJ, faptul ca subiectele examenului de simulare a capacitatii au fost formulate si din materia din clasele V-VIII, materie pe care unii elevi nu au ajuns inca sa o recapituleze. Cu toate acestea, sefii ISJ spun ca directorii scolilor si profesorii diriginti ar trebui sa ii constientizeze pe elevi de importanta examenului de capacitate si sa ii puna sa "ingrase porcul" macar in ajun.
"Trebuie discutat mai pe larg cu elevii si trebuie sa li se explice cum sa trateze subiectele. Am remarcat ca multi dintre elevi, mai ales cei din mediul rural, nu fac distinctia intre subiectele de tip grila si subiectele care cer o redactare detaliata. La Matematica, la partea a doua a subiectelor, unii elevi, in loc sa trateze detaliat cerintele, au pus direct rezultatul ", a mai precizat Nelu Tudorache, inspector general adjunct al ISJ. (Dorel CODINA)

Comentarii