Scandalul diplomelor false, din nou in dezbaterile Parlamentului

marți, 10 octombrie 2000, 23:00
4 MIN
 Scandalul diplomelor false, din nou in dezbaterile Parlamentului

Cazul diplomelor false va fi discutat astazi in Comisia de Invatamint a Senatului Romaniei. Audiati saptamina trecuta de Comisia de Invatamint din Camera Deputatilor, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr.T. Popa" (UMF), Carol Stanciu, si decanul Facultatii de Stomatologie, Vasile Burlui, vor fi audiati si de Comisia Senatului.
La UMF Iasi, conducerea institutiei va relua in zilele urmatoare dezbaterea asupra diplomelor eliberate celor 63 de cetateni italieni din 1997 incoace. Ieri, membrii Biroului Senat au decis sa analizeze intregul caz in urmatoarea sedinta a Senatului. Hotarirea de rediscutare a fost adoptata cu 6 voturi pentru, 4 impotriva si o abtinere. "Problema va fi rediscutata si ca urmare a unei note primite recent din partea Ministerului Educatiei Nationale. In acest act se precizeaza ca, in sedinta anterioara a Senatului, conducerea UMF a dovedit o abordare superficiala a unor probleme de esenta, sanctiunile fiind acordate in ordinea inversa a responsabilitatilor", ne-a declarat rectorul UMF, Carol Stanciu. Saptamina trecuta, Senatul UMF a decis ca toata vina pentru diplomele false ii revine secretarei sefe a Facultatii de Stomatologie, Jana Condurache. Aceasta a fost concediata din motive disciplinare, in timp ce decanul Vasile Burlui a fost mentinut in functie, in ciuda propunerii de suspendare facute de comisia de ancheta. Mai multi profesori din UMF au semnalat anumite nereguli in desfasurarea votului. In primul rind, Vasile Burlui a participat la votul privind suspendarea sa din functie cu toate ca, in cazuri de sanctionari, cei in cauza nu trebuie sa isi exprime optiunea. In al doilea rind, decanul Vasile Burlui a fost mentinut in fruntea Facultatii de Stomatologie cu o paritate de 21 de voturi la 21; deci in urma unui rezultat egal. In al treilea rind, comisia de centralizare a voturilor, prezidata de prof.dr George Pandele, a gresit la numaratoare: in cazul Janei Condurache, pentru concedierea careia au votat 25 de persoane, la calcularea totalului au reiesit doar 47 de voturi, in locul celor 48 exprimate. Prin urmare, cazul diplomelor false de la UMF Iasi va fi rediscutat la intoarcerea rectorului Stanciu de la Bucuresti.
Colegiul Medicilor
Si Colegiul Medicilor din Romania analizeaza cazul diplomelor false de la Iasi. "In momentul de fata, nu am demarat nici o ancheta pentru ca nu este vorba despre eliberarea unor avize de libera practica frauduloase si nici despre erori de etica medicala", ne-a declarat prof.dr Mircea Cinteza, presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR). Acesta sustine ca va derula ancheta dupa definitivarea anchetei administrative. "Vom putea face propriile investigatii pentru nerespectarea eticii generale", ne-a spus presedintele CMR, care nu a dorit sa comenteze mai mult despre scandalul diplomelor. Mai precis, investigatiile vor putea fi facute doar pentru "atingerea adusa imaginii profesiei medicale". La rindul sau, nici presedintele Colegiului Medicilor din Iasi, conf.dr Vasile Astarastoae, nu a dorit sa-si exprime punctul de vedere in legatura cu diplomele false eliberate de UMF Iasi. Insa o comisie a facut deja o verificare la singe a medicilor straini care au cerut avize de libera practica sau care au dorit acreditare pentru cabinetele particulare. "Nici unul nu este italian si nici unul nu este in neregula", ne-a lamurit presedintele Astarastoae. Din cei 11 medici straini care lucreaza in judetul Iasi, toti sint arabi. Sapte dintre ei sint medici stomatologi, unul este chirurg si trei sint ginecologi. (Emilia CHISCOP, Laura HUSARU)
La UTI, o comisie de control va verifica dosarele candidatilor straini
Pentru ca in viitor sa fie evitate orice nereguli in actele studentilor straini care urmeaza sa sustina vreun examen la Universitatea Tehnica "Gh. Asachi" (UTI), conducerea institutiei a decis infiintarea unei comisii proprii de control. Scopul acesteia este de a verifica dosarele de inscriere ale candidatilor straini si ale absolventilor de universitati private care vor sustine licenta la UTI. Din comisie vor face parte prof.dr Laurentiu Slatineanu, prorector cu relatiile externe, prof.dr Victor Bulacovchi, prorector cu activitatea didactica si, dupa caz, decanul facultatii de profil a celor care vor solicita sa sustina examene la UTI. Din comisie vor face parte si secretarele Elena Marian, care se ocupa cu problemele studentilor straini, Cristina Nagit, secretar pe probleme de doctorat, si Mirela Troia, consilierul juridic al UTI.
In atentia comisiei va sta in primul rind verificarea legalitatii documentelor de studii pe care potentialii candidati la examenele de licenta sau doctorat le vor depune la
UTI. Comisia de la UTI a fost infiintata dupa ce doi italieni, presupusi absolventi ai Universitatii Ecologice din Bucuresti, au incercat sa isi ia licenta in Arhitectura la Iasi. Spre deosebire de decanul Vasile Burlui, de la Facultatea de Stomatologie, decanul Paulica Raileanu, de la "Arhitectura", a sesizat ca dosarele italienilor nu sint complete. Ceea ce Burlui n-a observat la 63 de italieni – foile matricole false si absenta diplomelor de bacalaureat – nu a fost tolerat de decanul Raileanu. El nu i-a primit pe cei doi italieni la licenta decit cu conditia completarii dosarelor de inscriere. (Dorel CODINA)

Comentarii