Studenta care s-a aruncat de pe camin si-a revenit miraculos

marți, 11 octombrie 2005, 23:00
2 MIN
 Studenta care s-a aruncat de pe camin si-a revenit miraculos

Cadrele medicale de la Spitalul „Sf. Spiridon” au facut aproape minuni in doua cazuri extrem de grave primite in ultima saptamina. Astfel, studenta de 21 de ani, Maria N., din Vaslui, care s-a aruncat duminica seara de la ultimul etaj al caminului in care era cazata, se afla aseara in stare stabila si isi revenise din coma. „Intr-adevar, avind in vedere starea in care se afla si traumatismele suferite, i se puteau da putine sanse de supravietuire. Astazi (ieri seara – n.r.), tinara era stabila hemodinamic si isi revenise din coma. Totusi, nu se poate spune nici acum clar ca este in afara oricarui pericol, dar speram sa se faca bine”, a precizat dr. Diana Cimpoiesu, purtator de cuvint la Spitalul „Sf. Spiridon”.
Tinara locuia in Caminul C8 din complexul „Titu Maiorescu” din Copou si, duminica seara, a hotarit sa-si puna capat zilelor. Fata a luat un scaun din camera si s-a urcat pina la etajul patru. Aici, ea a iesit pe balconul unde studentii fumeaza, s-a urcat pe scaun si s-a aruncat peste balustrada. Transportata la spital in soc traumatic si coma de gradul III, medicii au constatat ca aceasta suferise fracturi la toate membrele, fractura de bazin, fractura de coloana, un traumatism cranio-cerebral, precum si grave leziuni interne, nedindu-i prea multe sanse de revenire.
Tot intr-o situatie mai buna se afla si un alt student, tot din Vaslui, Ionut A., care abia fusese admis in anul I la Facultatea de Fizica. Acesta a fost victima unui accident grav de circulatie petrecut in urma cu o saptamina pe raza comunei Ciortesti. Transportat si el la Spitalul „Sf Spiridon”, medicii de la Clinica III Chirurgie au facut tot posibilul sa-l salveze. „In prezent, se pare ca studentul este spre bine, stabil hemodinamic, si nu mai respira cu aparatele”, a mai spus dr. Cimpoesu. In urma accidentului, un prieten al sau a murit pe loc, iar alti doi pasageri, mama si fiu, au scapat cu leziuni minore. (Carmen MAFTEI)

Comentarii