Un proiect senzational: orasul Iasi va inghiti noua comune din jur

sâmbătă, 05 iulie 2003, 23:00
2 MIN
 Un proiect senzational: orasul Iasi va inghiti noua comune din jur

Metropola Iasi. Desi, la prima vedere pare
doar o poveste de spus copiilor, aceasta este
intentia administratiei locale. De a crea in jurul
Iasului o zona metropolitana. Concret, Iasul va
inghiti pe rind toate cele 9 comune limitrofe.
Acesta va deveni o „zona metropolitana” cu
peste 400.000 de locuitori, cu 70.000 mai
multi decit in prezent. Supermagazinul
„Metro” va deveni un centru de cartier in
vestul orasului, iar in partea opusa Iasul va
inghiti vilele de la Birnova. Magistralele de
gaz metan vor strabate in lung si-n lat
cartierul Miroslava, iar canalizarea va fi un
lucru obisnuit in cartierul Rediu, acum doar o
comuna. „Zona metropolitana” este ultima
idee a administratiei iesene, iar sefii judetului
s-au pus de acord ca este cel mai bun
scenariu de dezvoltare durabila a Iasului.
„Infrastructura este cu atit mai rentabila cu cit
ea deserveste mai multa populatie”, a explicat
viceprimarul Gheorghe Nichita. Astfel, Iasul ar
putea „inghiti” comunele Letcani, Miroslava,
Birnova, Tomesti, Holboca, Ciurea, Aroneanu,
Rediu si Popricani.
Iasul va avea 57.400 de hectare
In aceste conditii, suprafata Iasului se va mari
de sase ori. Acum, orasul se intinde pe 9.400
de hectare. Dupa alipirea celor 9 comune
limitrofe, Iasul va creste cu inca 48.000 de
hectare. In total, Iasul se va intinde pe 57.400
de hectare.
Viceprimarul Nichita sustine ca dezvoltarea
viitoarei zone metropolitane trebuie dirijata in
functie de rezultatele unui program „marca
USAID”, care se va finaliza la inceputul anului
viitor. „Americanii analizeaza structura
populatiei, problemele sociale si infrastructura
existenta. Ei ne vor arata cum sa ne
dezvoltam bine si rapid”, a precizat
viceprimarul. Potrivit acestuia, rezultatele
furnizate de americani vor fi folosite de
autoritatile locale pentru a delimita viitoarele
zone comerciale, industriale sau de spatii
verzi. „Utilitatile si infrastructura pe care o vom
dezvolta, combinate cu «marca USAID», ii
vor tenta pe investitori”, a subliniat
viceprimarul. Potrivit acestuia, banii ce vor
curge in „zona metropolitana ieseana” vor
ridica economia locala si nivelul de trai.
Fondurile europene vor dezvolta zona
Sefii judetului nu stiu inca daca fuziunea se va
produce si la nivel administrativ, adica daca
toata aceasta zona va fi condusa de la Palatul
Roznovanu. Exista si varianta unei supra-
structuri care sa coordoneze Iasul si actualele
9 comune, care insa sa ramina si cu o
conducere proprie, fiecare. Viceprimarul
Gheorghe Nichita sustine necesitatea unei
„structuri permanente de coordonare care sa
aiba perspectiva asupra dezvoltarii intregii
zone”.
De cealalta parte, presedintele Consiliului
Judetean, Lucian Flaiser, mizeaza pe
coordonarea intre administratiile locale si
dezvoltarea unor proiecte comune. Cei doi s-
au pus insa de acord asupra unei chestiuni.
„Atit Iasul, cit si cei 9 «sateliti» ai sai vor avea
nevoie de o infrastructura unitara de drumuri
si utilitati. Aceasta nu poate fi realizata decit
prin participarea la programe internationale de
finantare, precum si prin cooptarea
parteneriatului privat la aceste initiative”, a
explicat Flaiser. In ceea ce-l priveste pe seful
CJ, prioritatile noii zonei metropolitane coincid
cu vechile sale preocupari: programul de
modernizare a Aeroportului iesean, precum si
programele de mediu. „Ma refer aici la
alimentarea cu apa, canalizare si filtrarea
apei, care sint chestiuni elementare de
civilizatie si care ar trebui sa fie extinse spre
zonele adiacente orasului”, a subliniat Flaiser.
De asemenea, autoritatile locale ar trebui sa
investeasca in drumuri si aductiuni de gaz.
„Acolo unde vor exista aceste utilitati vor
aparea noi zone rezidentiale. Deja se
contureaza una in Galata, vor urma probabil
Rediu si Birnova”, a conchis presedintele CJ.
(M. POPA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii