La mare cu trenul groazei

Trenul de pe ruta Iasi – Mangalia poate fi utilizat cu succes pentru promovarea turismului extrem. In sezonul estival, trenul care face legatura dintre Iasi si malul marii este folosit zilnic de peste 2.000 de calatori. Intirzieri de zeci de minute si calatori nervosi. Coridoare pline de coji de seminte, mucuri de tigara si compartimente devastate. Asa arata o calatorie de 390.000 de lei cu singura cursa pe traseul Iasi – Mangalia. Reporterii „Ziarului de Iasi“ au reconstituit partial calatoria de 9 ore cu trenul groazei.
O ora intirziere la o calatorie de 9 ore
Am de asteptat aproape doua ore pina vine trenul de la Mangalia, care trebuie sa ma duca de la Vaslui, punctul de inceput al calatoriei mele, la Iasi. Admir peisajul deprimant intilnit in aproape toate garile: taximetristi galagiosi, cersetori, cunoscutele tonete la care gasesti toate nimicurile, mizeria de pe peroane, sala de asteptare ocupata de sateni care stau ingramaditi printre zeci de sacose. Din difuzoarele instalate pe peron razbate o voce obosita care anunta sec: „Trenul accelerat de la Constata pentru Iasi are o intirziere de 40 de minute fata de ora sosirii“. Imi mai iau o cafea la crisma cu pretentii de restaurant si ies sa astept pe peron. Dupa un sfert de ora, vocea din difuzor rasuna iar: „Trenul accelerat de la Constanta pentru Iasi are o intirziere de 60 de minute fata de ora sosirii“. Oamenii incep sa vocifereze nervosi. Unii vor sa ajunga la Iasi, altii isi asteapta rudele sau prietenii intorsi de la mare. O doamna care sta linga mine se ridica cu greu de pe scaun si isi infige ochii in lista cu mersul trenurilor. Se intoarce resemnata. „Pina dimineata nu mai e nici un tren catre Iasi, iar cu Inter City n-am bani sa merg“, imi spune, de parca eu as putea sa o ajut cu ceva.
Mucuri de tigari si banchete rupte
Intr-un final, primesc si o veste buna. Vocea din difuzoarele garii Vaslui anunta in sfirsit ca trenul de Mangalia soseste in statie. Unii dintre cei care il asteapta se mai lumineaza la fata si chiar schiteaza un zimbet. Ajunge trenul. Trage dupa el 13 vagoane. Ma urc pe la mijloc, nu conteaza unde. Oricum n-am bilet cu loc, pentru ca de la ghiseu mi-a spus ca nu mai sint locuri. Abia acum incepe marea aventura. Trec prin citeva vagoane si constat ca trenul nu e chiar atit de aglomerat pe cit ma asteptam. Culmea, se gasesc si locuri libere, desi trenul ar fi trebuit sa fie plin ochi. Prin compartimente este intuneric si doar cite trei-patru persoane dorm lungite pe banchete rupte. Trenul nu are cusete, desi calatoria dureaza 9 ore. Culoarele sint pustii, dar urmele calatorilor se vad peste tot. Pet-uri de bere, suc sau apa minerala aruncate prin toate colturile, scrum si mucuri de tigara pe jos, coji de seminte. Din cind in cind, prin cite un vagon, mai iese cite unul la tigara. De ce sa se oboseasca sa foloseasca scrumiera daca cei dinaintea lui si-au aruncat tigarile pe jos? Face si el la fel. Imi permit sa-l deranjez pe unul cu intrebarea: „De ce?“. Se uita lung la mine, arunca tigara pe jos, o stinge cu piciorul si intra plictisit inapoi in compartiment, fara sa zica nimic. Ma indrept catre urmatorul vagon, in speranta ca voi gasi, poate, o alta imagine. Spre capatul vagonului ma izbeste un miros rinced, greu de suportat. Imi intoarce stomacul pe dos. Ma grabesc sa inchid usa de la WC, sperind ca va mai disparea din duhoare. Dupa citeva incercari nereusite, renunt. Nu poti sa inchizi o usa care are clanta stricata.
Calatoria, pentru un grup de turisti francezi: „Un cosmar“
Trec in vagonul urmator, dupa ce ma strecor printr-o usa care se incapatineaza sa ramina intepenita si urmatoarea care nu vrea sa se inchida. Aici, ceva mai multa agitatie. Intru in vorba cu un om trecut de 50 de ani, iesit din compartiment sa se dezmorteasca. Il intreb cum e calatoria cu trenul de la Mangalia la Iasi. „Lunga si plictisitoare“, vine si raspunsul imediat. „Dar curatenia?“, insist eu cu intrebarile. Imi afiseaza un zimbet ironic. „Auzi, dar matale nu ai ochi sa vezi? Uite ce e pe jos! De la capat pleaca destul de curat. Vin astia tineri si beau, maninca, arunca pe jos. Nu ii intereseaza, nu ii trage nimeni de mineca sau sa ii puna sa adune“, se descarca omul, care se recomanda simpu: nea Ilie. Observ spre capatul celalalt al vagonului un grup de tineri, care se distreaza de zor. Il las pe nea Ilie cu ofurile lui si ma indrept intr-acolo. Intru in vorba cu ei si aflu ca sint francezi. O tinara din grup imi spune ca au fost citeva zile la mare si acum se indreapta catre nordul Moldovei, la manastiri. Ii intreb si pe ei cum e sa mergi mai mult de noua ore cu trenul, desi intuiam raspunsul lor. „Un cosmar. In primul rind, calatorii ar trebui sa fie mai civilizati si sa pastreze curatenia“, gasesc amicii mei francezi o solutie. Mai am vreo zece minute pina ajung inapoi la Iasi. Pierd timpul cu tinerii francezi.
Ajungem in gara si trenul se goleste. Apar angajatii CFR care iau la puricat vagoanele trenului. Sint vreo zece insi. Nu stiu exact care este rolul lor, pentru ca doar trec dintr-un vagon intr-altul, sting becurile si blocheaza usile. Doar unul dintre ei cara un sac pentru gunoi. Il intreb din curiozitate cit gunoi aduna dintr-un tren Mangalia – Iasi. „Mult!“, imi raspunde sec si raspicat si se apleaca sa ia de pe jos un bidon de bere.
Reprezentantii Regionalei CFR Calatori Iasi sustin ca pentru mizeria din trenuri sint vinovati calatorii. „Va garantez ca trenul este foarte curat cind pleaca de la capetele de linie. Va dati seama ca de la mare vin peste 1.000 de oameni zilnic cu aceasta cursa. Cum pleaca trenul, toata lumea scoate si maninca, si fiecare are un suc, o apa minerala sau o bere pentru ca este foarte cald. Noi ce putem sa facem daca oamenii prefera sa calatoreasca in mizerie si sa isi arunce resturile pe jos?“, a explicat Vasile Ghidiu, seful Diviziei Comercial din cadrul Regionalei CFR Calatori Iasi.
Calatoria cu trenul Mangalia – Iasi a inceput cu un alt accelerat, pe relatia Iasi – Vaslui. Am ajuns vineri dupa-amiaza in Gara Iasi si caut un petic de umbra sa ma apere de caldura torida. Mai am de asteptat jumatate de ora pina imi vine trenul. Citeva zeci de calatori topiti de caldura asteapta cite un tren sa ii duca pe care incotro. Linistea apasatoare este intrerupta brusc de vocea seaca din difuzoarele garii care anunta intirzierea trenului Rapid care vine de la Bucuresti. „Si ce? Nu-i trenul meu, nu ma intereseaza“, imi zic in sinea mea. Linga mine, unul care astepta pe cineva din Capitala lasa sa ii scape printre dinti citeva injuraturi, apoi se resemneaza. „Din cauza caldurii intirzie“, isi gaseste singur o explicatie, fara sa il ia cineva in seama. Ma uit la ceas, mai am zece minute pina plec. Vocea anosta din difuzoare sparge din nou linistea. „Trenul accelerat de la Cluj pentru Galati are o intirziere de 20 de minute de la ora sosirii“. Asta-i trenul meu ! Acum parca il inteleg pe vecinul de banca. In sfirsit, bine ca nu e intirzierea mai mare. Intre timp mai pleaca si vin citeva trenuri, se mai anunta ceva intirzieri. Intr-un final, vine si trenul meu. Ajung in compartiment. Pe o bancheta, o doamna cu un domn, trecuti de 60 de ani. Pe cealalta, o pustoaica de pina in zece ani intinsa pe toata bancheta. Dau sa intru, macar sa imi las bagajul, oricum n-aveam de gind sa stau in compartiment. Tatal fetei se uita la mine de parca ar vrea sa imi zica „Nu vezi ca doarme? N-o deranja!“. Imi arunc rucsacul pe locul de bagaje si ies pe coridor. Am o ora de mers cu trenul asta, o sa stau in picioare. Dupa vreo zece minute apare si controlorul. Ii dau biletul si il intreb la cit ajungem la Vaslui. Se uita la ceas, se uita la mine si imi da un raspuns la care marturisesc ca nu ma asteptam: „Cu douazeci de minute intirziere!“
Esecul „Sagetilor albastre“
Trenurile folosite pe trasee lungi reprezinta o eterna problema nerezolvata pentru CFR Calatori. Incercarea CFR de a schimba lucrurile cu asa-numita „Sageata albastra“ a reprezentat doar un esec rasunator. „Sageata albastra“ este in fapt un automotor „Siemens“, care in Germania este folosit la transportul navetistilor pe distante scurte de 15-30 de minute. Un fel de tramvai care face legatura intre oras si suburbii. La noi insa automotoarele au fost puse in circulatie pe trasee lungi de sute de kilometri, intre Bucuresti si Iasi, Brasov sau Cluj, fara a li se face nici o modificare. Scaunele rigide cu spatar inalt sint extrem de incomode, fiind inghesuite. In tot vagonul cu 123 de locuri exista o singura toaleta. De multe ori, aceasta se si infunda, fiind practic imposibil de folosit. Iarna, instalatia de aer conditionat este practic inutila, la fiecare deschidere a usilor temperatura din interior ajunge la acelasi nivel cu gerul de afara. Spatiul restrins pentru depozitarea bagajelor si lipsa locurilor amenajate pentru fumatori sint alte inconveniente ale „Sagetii“.