Licitatie pentru echipamente destinate pistei de atletism

vineri, 01 august 2008, 23:04
1 MIN
 Licitatie pentru echipamente destinate pistei de atletism

Stadionul "Emil Alexandrescu" ar putea beneficia pina la sfirsitul acestui an de echipamente destinate pistei de atletism. Astfel, la selectia organizata de Primaria Iasi pentru achizitia de echipamente specifice arenelor sportive s-au prezentat cinci firme de profil. Valoarea estimata a contractului se ridica la peste 300.000 de lei, fara TVA.

"In aceasta saptamina au fost deschise ofertele financiare ale firmelor interesate sa obtina contractul privind dotarea stadionului cu echipamente specifice desfasurarii unor competitii de atletism", a afirmat directorul tehnic al Primariei, Mihai Chirica.

In urmatoarele zile vor fi analizate si ofertele firmelor Intersport, Romsport, Marplus, Fed Spiel si Histria International. Ofertele financiare ale celor cinci firme au variat intre 300.000 de lei si 500.000 de lei, fara TVA, cea mai mica oferta fiind depusa de Marplus SRL.

"Au fost solicitate echipamente pentru competitiile de atletism precum garduri pentru sarituri, dispozitive pentru finish, stachete pentru saritura in inaltime, saltele si startere. Avem o pista de atletism pe stadionul din Copou si ar fi pacat sa nu o folosim", a afirmat Chirica.

Potrivit anuntului de participare, firma care va cistiga contractul va trebui sa livreze echipamentele in doua luni de la atribuire.

Comentarii