Nici un ofertant pentru reactualizarea planului de administrare a judetului

marți, 30 noiembrie 2010, 00:40
1 MIN
 Nici un ofertant pentru reactualizarea planului de administrare a judetului

Planul de Administrare a Teritoriului Judetean (PATJ) trebuie reactualizat. Consiliul Judetean a organizat ieri o licitatie, valoarea acesteia fiind de 24.000 de lei, fara TVA.

"Este a doua oara cind organizam aceasta licitatie. Din pacate, nici la aceasta nu s-a prezentat nimeni. De aceea ea va fi reluata cit de curind. Firma cistigatoare va avea de obtinut avize de la 16 organisme locale si centrale. Printre acestea se numara Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Apararii Nationale, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale, SRI, SNCFR si Administratia Nationala «Apele Romane»", a declarat Sebastian Tataru, purtatorul de cuvint al CJ.

Conform Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, fiecare judet trebuie sa detina PATJ si sa il reactualizeze periodic, la 5-10 ani, in functie de politicile si programele de dezvoltare ale acestuia.

Scopul de baza al PATJ il constituie armonizarea la nivelul teritoriului judetean a politicilor economice, sociale, culturale si ecologice pentru asigurarea echilibrului in dezvoltarea diferitelor zone ale judetului.

Se urmareste optimizarea utilizarii resurselor naturale ale solului, resurselor de munca si a modului de repartitie a populatiei.

Comentarii