Spectacol la Ateneul Tatarasi pentru femeile asistate social

miercuri, 07 martie 2012, 23:12
2 MIN
 Spectacol la Ateneul Tatarasi pentru femeile asistate social

Se simt prinse intr-un cerc vicios in care datoriile, neajunsurile si neputinta nu le permite nici macar sa zimbeasca. Aceste femei au vise, iar de ziua lor, spera ca macar o parte sa se indeplineasca.

Potrivit datelor statistice de la Agentia Judeteana pentru ocuparea Fortei de Munca, la sfirsitul lunii ianuarie erau inregistrate 6728 de femei somere, din totalul de 16312 persoane aflate in evidente. Unul dintre portretele unei femei aflate in cautarea unui loc de munca este cel al tinerei absolvente , iesite de pe bancile scolii, dar fara pic de experienta, care pina acum nu a lucrat deloc, necasatorita si care este nevoita sa traiasca in continuare din banii parintilor. Stefania a absolvit liceul la specializarea de tehnician in constructii. Nu a lucrat niciodata, iar la cei 22 de ani ai sai nu este casatorita, nu are copii, locuieste cu parintii si se intretine din veniturile acestora. Gabriela de 26 de ani, a absolvit studii superioare, avind specializarea de asistenta sociala. A urmat un curs de calificare ca maseur. Momentan nu lucreaza si nici nu a lucrat in tara. A fost baby-sitter in Anglia.

In situatii delicate se afla si femeile ajunse la peste 40 de ani. Gabriela este una dintre ele. La cei 48 de ani ai sai, este casatorita si are doi copii. Locuieste impreuna cu familia si se intretin cu totii din salariul sotului. Astfel de cazuri sunt multiple, potrivit datelor Directiei Genrale de Asistenta Sociala. Mai grava este insa situatia femeilor care trebuie sa isi intretina singure copiii. „Avem 315 femei in familii monoparentale care primesc alocatii de sustinere. Pentru acestea, Primaria a organizat un spectacol deosebit", a precizat Luminita Munteanu, sefa Directiei de Asistenta Comunitara.

De 8 martie, aceste femei vor primi o floare, o felicitare si un spectacol pe scena Ateneului Tatarasi.

Comentarii