Pregatiri pentru schimbarea lifturilor din spitale

vineri, 06 noiembrie 2009, 00:17
1 MIN
 Pregatiri pentru schimbarea lifturilor din spitale

Oficialii judeteni vor sa faca o estimare a costurilor modernizarii retelei electrice din spitalele iesene. Astfel, Consiliul Judetean (CJ) a organizat o licitatie pentru elaborarea unei expertize tehnice si pentru intocmirea documentatiei de avizare a reabilitarii instalatiilor electrice la sase spitale.

"Costul estimat al acestor servicii este de 101.000 de lei. In acest proiect sint avute in vedere Spitalul de Urgenta pentru Copii «Sfinta Maria», Spitalul Clinic de Urgenta «Profesor Doctor Nicolae Oblu», Spitalul Clinic «Sfinta Parascheva», Spitalul de Obstetrica si Ginecologie «Cuza Voda», Spitalul Clinic de Urgente «Sfintul Ioan» si Spitalul de Pneumoftiziologie", a declarat Sebastian Tataru, purtatorul de cuvint al CJ.

Trei dintre spitalele la care se intentioneaza schimbarea retelei electrice ar trebui sa beneficieze si de reabilitarea lifturilor, CJ demarind o licitatie cu un buget de 101.000 lei pentru contractarea unor servicii de expertizare tehnica.

"Licitatia pentru expertizarea lifturilor se face pentru Spitalul «Sfinta Maria», Spitalul «Cuza Voda» si Spitalul «Profesor Doctor Nicolae Oblu»", a declarat Sebastian Tataru.

Comentarii