Profesorii vor face sarbatorile fara bani in buzunare

vineri, 14 decembrie 2007, 01:15
2 MIN
 Profesorii vor face sarbatorile fara bani in buzunare

Profesorii ramin in acest an fara bani de sarbatori. „O suma de bani, de valoarea unui premiu de sarbatori, ar fi relevanta in acest moment. Anul trecut, printr-un ordin de ministru s-a acordat premiul anual, de valoarea unui salariu. Printr-o informare de la Ministerul de Finante am aflat ca, in acest an, dascalii nu vor beneficia in luna decembrie decit de salariul aferent lunii trecute", a declarat sefa Inspectoratului Scolar Judetean, Camelia Gavrila.

Vestea nu a ramas fara ecou printre sindicalistii din educatie. „Este o bataie de joc. Au motivat ca nu vor aloca fondurile necesare pentru ca astfel ar creste inflatia. Practic, de sarbatori nu vom primi nici premiul anual, iar tichetele cadou vor fi distribuite discriminatoriu. De exemplu, in unele judete, primarii din municipii au fost de acord sa aloce sumele pentru tichete, insa cei din mediul rural nu au aceleasi posibilitati. Este aberant", a precizat vicepresedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI), Violeta Amariei.

Mai mult decit atit, Comisiile Reunite de Buget-Finante ale Parlamentului Romaniei au respins amendamentul votat unanim de catre Comisiile de Invatamint, Stiinta Tineret si Sport privind acordarea majorarii salariale cu 10% pentru cadrele didactice debutante, cu definitivat si gradul doi ce nu beneficiaza de Legea 220/2007. Este vorba despre actul normativ care a reglementat majorarea salariala de 10 procente, doar pentru dascalii cu gradul intii.

„Acestea sint motivele pentru care FSLI demareaza de saptamina viitoare actiunile de protest. Am programat ca miercuri, 19 decembrie, sa organizam pichetarea simultana a Parlamentului si Guvernului intre orele 11 si 13. Un microbuz cu dascali va pleca si de la Iasi. In functie de reactia factorilor decizionali, vom stabili si alte actiuni de protest", a mai precizat Violeta Amariei.

Federatia Sindicala „Spiru Haret" anunta de asemenea declansarea unor posibile actiuni de protest saptamina viitoare. „Atitudinea celor de la finante denota o mare iresponsabilitate, lipsa de respect. Este ceva la care nu se astepta nimeni. Starea de tensiune se acutizeaza, iar saptamina viitoare cu siguranta vom organiza o pichetare, sau chiar o greva de avertisment", a declarat Gheorghe Isvoranu, liderul federatiei „Spiru Haret".

Comentarii