Protest la spital din cauza intirzierii lefurilor

vineri, 18 iunie 2010, 22:31
2 MIN
 Protest la spital din cauza intirzierii lefurilor

Multi dintre angajatii din spitale sint suparati foc. Dupa ce au fost pusi in fata perspectivei de a li se lua 25% din salarii, ei s-au trezit ca pe luna trecuta nu le-au venit deloc banii. Desi ziua de salariu este in fiecare luna pe data de 15, in iunie unii dintre angajatii din spitale si-au gasit cardurile goale.

Probleme cu plata salariilor s-au inregistrat in cazul personalului medical platit direct de Ministerul Sanatatii (MS), ceilalti angajati care primesc banii de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate neavind acum astfel de probleme.

Satui sa astepte, angajatii din Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie au intrerupt vineri-dimineata activitatea si au iesit in fata spitalului sa protesteze. Pacientii au fost nevoiti sa se plimbe mai bine de o ora in asteptarea unei consultatii. "De obicei, banii veneau la timp, dar acum au trecut deja trei zile de cind trebuia sa fim platiti. Oamenii au rate la banci, si-au facut planuri cu acei bani. Nici macar nu ne-au anuntat ca nu primim salariile, sa putem gasi alte solutii", a declarat Mariana Ciubotaru, lidera de sindicat.

Dintre cei aproximativ 60 de angajati care nu si-au primit salariile, la protestul de ieri-dimineata au participat circa 30-40 de oameni. "Fiecare isi are propriile probleme. Eu am rate lunare de 2.300 lei. Nu stiu ce se va intimpla pe data de 22, cind trebuie sa le platesc", a spus dr. Mihaela Archip.

Daca unii dintre angajati mai au putin timp la dispozitie sa-si plateasca ratele, altii deja au de acoperit penalitati. "Am adunat deja 2.000 lei penalitati la banca. Dupa ce ca muncim in stres si mizerie, intr-un mediu cu tuberculoza in care ne putem imbolnavi oricind, acum nici nu ne primim banii. Imi plateste Ministerul Sanatatii penalitatile la banca?", a adaugat nervoasa si Ana Andries, asistenta medicala.

De cealalta parte, conducerea spitalului spune ca s-au facut toate demersurile necesare pentru rezolvarea situatiei. "Am facut solicitare sa primim fondurile pentru salarii, dar ni s-a spus ca inca nu au ajuns banii. Mai asteptam", a declarat Dumitru Filipeanu, managerul spitalului.

Protestatarii au ajuns si la DSP, unde si-au exprimat nemultumirile. "Conducerea DSP a luat legatura atit cu MS, cit si cu Ministerul de Finante. Acesta din urma a intirziat platile fara explicatie si fara sa anunte. Oricum, a venit deja ordinul de plata si urmeaza ca DSP sa mearga la trezorerie pentru a se vira banii. Pina luni ar trebui sa se rezolve situatia", a precizat Marius Voicescu, purtatorul de cuvint al DSP.

In situatia angajatilor de la Pneumoftiziologie se afla toti cei care lucreaza in unitatile de primire urgente, medicii rezidenti, angajatii din DSP, respectiv cei platiti direct de MS.

Comentarii