Ajutor pentru copiii din flori

luni, 16 mai 2005, 23:00
3 MIN
 Ajutor pentru copiii din flori

Sa aduci pe lume un copil este, in acelasi timp, o bucurie imensa,
dar si o responsabilitate pe care putini tineri si-o asuma. Din aceste
motive, unele tinere ajung sa nasca micuti care nu vor sti niciodata
cine este tatal lor sau, mai rau, sa fie abandonati in maternitate.
Pentru a reduce numarul cazurilor de abandon, o organizatie
nemteana, infiintata in anul 2002, a decis sa ofere mamelor singure
sprijin material, psihologic, juridic si medical. „Centrul de Ajutor
pentru Viata” din Piatra Neamt functioneaza sub auspiciile Fundatiei
„Caritas” Roman, scopul sau declarat fiind diminuarea abandonului
familial si al numarului avorturilor. Prin proiectul „Da – vietii si
familiei”, centrul nemtean a beneficiat de finantarea Fundatiei
„Principesa Margareta a Romaniei”, cei trei voluntari inscrisi in
proiect reusind, in citiva ani, sa incheie parteneriate cu alte fundatii
din Roman si Piatra Neamt, precum si cu Biserica Catolica din
Darmanesti. „A fost greu sa convingem mamele ca nu cerem nimic
in schimbul ajutorului oferit. Femeile care apeleaza la ajutorul
nostru in cazul in care decid sa nasca un copil care nu este
recunoscut de tatal biologic beneficiaza de sprijin moral, material,
medical si sint ajutate sa se califice in munca sau sa isi gaseasca o
locuinta. Femeile insarcinate care sint alungate de acasa sau care
au o situatie materiala dificila sint gazduite in Centrul Maternal din
Dumbrava Rosie, unde fiecare caz grav beneficiaza de asistenta
noastra”, a declarat Viorica Spataru, coordonator al proiectului „Da –
vietii si familiei”.
Pentru voluntarii centrului, fiecare tinara mama ce decide sa aduca
singura pe lume un copil reprezinta un caz deosebit. Uneori,
voluntarii reusesc sa reintregeasca o familie dupa nasterea
copilului. „La inceput, identificarea acestor cazuri se facea prin
intermediul maternitatilor din judet. In anul 2002, se inregistrau, in
medie, cinci cazuri de abandon in fiecare luna. Acum, numarul lor a
scazut la o medie de trei cazuri. Fiecare femeie care ne cere
ajutorul reprezinta un caz deosebit. Tatal nu-si recunoaste copilul,
mama este marginalizata, alungata, rusinata de ceea ce i se
intimpla, lipsita de posibilitatile necesare intretinerii unui copil.
Incercam sa o ajutam sa isi refaca familia, sa recapete increderea in
sine. Recent, am reusit sa implinim o familie si sa botezam un copil.
Cristina P. nascuse acasa un copil insuficient dezvoltat. Am preluat-
o sub ingrijire, am discutat cu tatal copilului, apoi cei doi s-au
casatorit, iar noi le-am botezat micuta. Acum, Roxana are si un tata.
Pentru a asigura mamei conditiile necesare ingrijirii copilului, am
angajat-o pe o perioada de trei ani in proiectul nostru, luind in
considerare ca numai o femeie care a trecut prin chinul abandonului
poate intelege o alta femeie aflata intr-o astfel de situatie”, a
precizat Viorica Spataru.
Centrul Maternal din Dumbrava Rosie gazduieste, la ora actuala,
patru tinere mame. Gabriela M., in virsta de 18 ani, din comuna
Pincesti, va aduce pe lume un copil pe data de 20 mai. Mama
Gabrielei are 47 de ani si intretine alti trei copii, mai avind unul
casatorit la Brasov. Tatal Gabrielei a plecat prin tara sa-si gaseasca
de lucru si sa trimita bani familiei. Cum tatal biologic al copilului
Gabrielei este, la rindul sau, casatorit si cu un copil, tinara va trebui
sa gaseasca, alaturi de voluntarii Centrului de Ajutor pentru Viata,
solutii pentru a intretine micutul ce se va naste peste doar citeva
zile. (Alex NISTOR)

Comentarii