Alimentarele si barurile se inchid

joi, 04 mai 2006, 00:08
2 MIN
 Alimentarele si barurile se inchid

Dupa 1 ianuarie 2007, mai mult ca sigur ca toate unitatile de alimentatie publica vor fi inchise, ca urmare nerespectarii normelor sanitare din domediu. Nici macar cel mai modern amplasament de alimentati publica nu respecta in totalitate aceste norme, care sint prevazute in aproape treizeci de acte normative. „Din pacate, toate aceste legi sint facute ca sa fie incalcate. De cite ori mergem in inspectie, agentii economici se supara ca le deranjam activitatea, dar nu iau nici o masura pentru a-si desfasura activitatea in conditiile prevazute de lege. In Moldova, din toate unitatile de productie de carne si produse din carne, numai doua sau trei vor mai autorizate sa functioneze dupa 1 ianuarie 2007. Aceeasi situatie este si in cazul brutariilor”, a declarat Emanuel Nazaretian, directorul Compartimentului Teritorial de Sanatate Publica Roman, din cadrul Directiei de Sanatate Publica.
In conformitate cu Ordinul Ministerului Sanatati nr.976/2002, fiecare unitate care presteaza servicii de alimentatie publica este obligata sa fie racordata la reteaua de alimentare cu apa, sa aiba grup social si vestiar pentru angajati, sa respecte normele privind expunerea si comercializarea diferitelor produse. Personalul angajat in orice bar sau chiosc ar trebui sa fie calificat si sa aiba certificat de absolvire a unor cursuri de igiena la locul de munca. „Toate aceste norme de igiena ar trebui sa fie respectate chiar si de cele mai mici chioscuri. Pina si chioscurile de ziare ar trebui sa aiba grup social si alimentare cu apa, deoarece plumbul continut in cerneala din ziare este toxic, intr-o oarecare masura”, a adaugat Emanuel Nazaretian.
Romanul este impinzit de mici afaceri de cartier, in care produsele alimentare sint vindute fara respectarea unor norme elementare in domeniu. Cu atit mai mult circiumile si bodegile crescute printre blocuri ofera servicii de calitate indoielnica. O persoana care tine cit de putin la sanatatea sa cu greu ar accepta sa bea un sprit intr-un astfel de bar, dar, cu toate acestea, „barurile” respective nu duc lipsa de clienti.

Comentarii