Bucuriile si necazurile profesorului de la tara

Gheorghe Nita este profesor de limba romana de 32 de ani. Profesor de
tara. Unul dintre profesorii care, dupa ce termina orele, stau cu sapa in
mina, fara sa-i fie rusine. Unul dintre cei care cunosc cel mai bine statutul
cadrului didactic de la tara. De loc din Pitesti, Gheorghe Nita a ajuns la
Icusesti in 1972, prin repartitie guvernamentala. Atunci, abia deslusise locul
satului pe harta. Acum, privind in urma nu-i pare rau decit ca familia i-a fost
departe. „Intotdeauna mi-am dorit sa fiu profesor. Pentru ca am facut fotbal
de performanta la inceput, am vrut sa fiu profesor de educatie fizica, dar
am renuntat in favoarea limbii romane. Privind la elevii pe care i-am
pregatit, cred ca a fost o alegere buna. Satisfactii exista fie ca esti profesor
la tara, fie ca esti de la oras. Fosti elevi ai mei, ajunsi, la rindul lor, profesori
sau ingineri si plecati spre alte locuri, ma cauta atunci cind se intorc in sat.
Aceasta este cea mai mare satisfactie”, a spus profesorul Gheoghe Nita. El
considera ca diferentele intre dascalul de la tara si cel de la oras se refera
in primul rind la posibilitatile de informare, de a fi mereu la curent cu
noutatile si la „materia prima” cu care lucreaza. „Chiar daca distanta pina in
oras nu este chiar mare, nu poti merge totdeauna cind ai nevoie sa cauti
ceva, pentru ca eu am ore dimineata. Ar trebui sa lipsesc de la clasa de
multe ori si nu-mi permit. Ii invidiez pe profesorii de la oras pentru ca au
posibilitatea de a lucra cu elevi mai interesati de cultura si mai cu drag de
carte, la modul general. Exista si la tara astfel de copii, dar, pe generatie ce
trece, astfel de copii sint tot mai putini”, afirma Gheorghe Nita.
Traditia spune ca persoanele cele mai importante din sat sint preotul si
invatatorul. Timpul si, mai ales, banii au mai schimbat, pe ici, pe colo,
ierarhiile, oamenii de afaceri locali, chiar daca patroni de chioscuri, avind
din ce in ce mai mult un cuvint de spus. „Nu pot sa spun ca eu, personal,
sau oricare din colegii mei, nu ne bucuram de respectul oamenilor din sat.
Dar ochii se indreapta si spre ceea ce iti permiti financiar, iar profesorii nu-
si permit prea multe din salariu. Chiar daca un cartof creste in gradina, la
tara sint altfel de cheltuieli”, a spus profesorul Gheorghe Nita.
„Folclorul” spune ca, la oras, nota de trecere se poate lua si cu un pachet
de cafea sau cu un cartus de Kent. Profesorii de la tara nu au parte de
astfel de atentii si nici de „peschesuri agricole”. „Nu as mai putea sa ma mai
uit in ochii oamenilor din sat daca as «trece» elevii pe gaini, curci sau orice
altceva. Fiecare nota de 5 pe care am dat-o in toti anii de la catedra a fost
«curata»”, a spus profesorul de la Icusesti. (Cosette ZANOCEA)