Copiii Domnului

luni, 06 mai 2002, 23:00
2 MIN
 Copiii Domnului

Invierea Domnului este cea mai importanta sarbatoare pentru crestinii ortodocsi. Este noaptea in care Hristos se naste a doua oara, pentru a ramine, vesnic, alaturi de oameni. In timp ce sute de romascani se pregateau sa primeasca lumina sfinta, Maternitatea a fost luminata si ea, de o altfel de lumina. In noaptea in care Domnul a inviat, cu el au fost alesi sa "invie" doi copii. Despre copiii nascuti in noaptea de Inviere se spune ca vor fi cuminti, norocosi, credinciosi, iar pentru parinti vor fi adevarata raza de lumina care ii va tine nedespartiti.
Simbata, la ora 20, in timp ce pe toate scarile blocurilor din Roman mirosea a cozonac, Cica Panaite, de 26 de ani, a fost dusa in sala de nastere. Ea a nascut, prin cezariana, o fetita perfect sanatoasa, in greutate de 2.500 de grame. "N-am putut sa merg la biserica, pentru ca eram sub anestezie. A venit toata familia la mine si mi-a adus citeva din bucatele pregatite de Paste. Restul noptii l-am petrecut in salon si, probabil, voi sta aici toata saptamina", a spus Cica Panaite, la doua zile dupa nastere. Ea s-a gindit deja la numele pe care-l va purta cel de-al doilea copil: Denisa-Gabriela.
Trebuie mentionat faptul ca, in cursul zilei de simbata, la Maternitate s-au nascut sase copii, dintre care trei prin cezariana. Doua dintre mamici au 18 si 19 ani.
Cu cinci minute inainte ca Romanul sa se transforme intr-un oras al luminii, Alina Molea, de 21 de ani, din Roman, a nascut un baietel, in greutate de 2.800 de grame. Nasterea nu a pus nici un fel de problema medicilor romascani. In jurul orei 2, cind toata lumea ciocnea oua si se marturisea, cu evlavie, "Hristos a inviat", Gheorghita Ungureanu, de 18 ani, a nascut un baietel de 3.200 de grame. Si aceasta nastere a decurs normal. Toti copiii sint sanatosi si asteapta acum imbratisarea mamicilor. Si un nume. (Atena PRICHICI, Emilian PAL)

Comentarii