Datornicii la intretinere sint evacuati din apartamente

marți, 15 iulie 2003, 23:00
2 MIN
 Datornicii la intretinere sint evacuati din apartamente

Pentru recuperarea datoriilor la intretinere mai vechi de trei luni, statul a
lasat restantierii la cheremul administratorului. Acum, de administrator
depinde daca executarea silita a datornicului se va face ca urmare a unei
sentinte judecatoresti sau in urma unei simple cereri adresate executorului
judecatoresc.
In baza unei solicitari facute in numele asociatiei de proprietari,
administratorul poate cere executorului judecatoresc executarea silita a
rau-platnicului. Adresa emisa de asociatie este considerata de notari si de
executori ca fiind titlu executoriu. Astfel, in baza unei simple hirtii emise de
asociatia de proprietar si fara nici o sentinta judecatoreasca, executorul
poate demara procedurile pentru executarea silita. Dosarul de executare
silita, continind sumele restante defalcate pe perioade, precum si
cuantumul penalitatilor, se prezinta in prealabil rau-platnicului. El are
posibilitatea de a se prezenta la cabinetul executorului judecatoresc pentru
a contesta cuantumul datoriilor sau pentru a se angaja sa plateasca
restantele. In cazul in care se contesta valoarea penalitatilor, dosarul se
analizeaza in instanta, pe calea dreptului comun. Cei care nu au bani si nu
se prezinta la executorul judecatoresc pentru o eventuala reesalonare a
datoriilor vor fi „vizitati” de executor, acesta urmind sa incheie, la fata
locului, un „proces verbal de situatie”, cu starea locuintei si a bunurilor din
ea. Valoarea de piata a apartamentului se face dupa o evaluare intocmita
de un expert imobiliar si, din acel moment, datoriile la intretinere nu mai pot
fi platite, fiind parcurse toate etapele preliminare ale licitatiei. Oferta de
licitatie se afiseaza la sediul judecatoriei si, dupa ce apartamentul se vinde
la licitatie, din suma obtinuta se scad cheltuielile cu onorariul executorului
judecatoresc, cele pentru efectuarea expertizei imobiliare si restantele la
intretinere, alaturi de penalitatile aferente.
Dupa retinerea datoriilor, rau-platnicului nu ii mai ramine mare lucru. Dupa
vinzare, el este obligat sa paraseasca imediat locuinta, in caz de refuz,
fiind evacuat silit, lucrurile sale fiind apoi scoase pe scara blocului sau pe
trotuar. Avind in vedere ca fiecare asociatie de proprietari are cel putin
zece rau-platnici, se pare ca pe sute de romascani ii paste aruncarea in
strada. Administratorii au avertizat locatarii cu privire la aceste masuri inca
din luna mai, urmind ca, incepind din luna august, primii mari datornici sa
ramina fara apartamente, daca nu le vor vinde, pe cont propriu, in cel mai
scurt timp. (Alex NISTOR)

Comentarii