Dezastru la simularea testelor nationale

joi, 05 mai 2005, 23:00
2 MIN
 Dezastru la simularea testelor nationale

Daca testele nationale s-ar fi sustinut saptamina trecuta, aproape
jumatate dintre elevii de clasa a VIII-a nu ar fi reusit sa obtina
salvatoarea nota 5. In urma corectarii tezelor, promovabilitatea
inregistrata in judetul Neamt trece cu putin peste 60%, in scolile
nemtene fiind nu mai putin de 2.238 de loaze, care n-au reusit sa
ia nota de trecere.
Elevii din Roman si din scolile din comunele din zona au reusit
chiar contraperformanta de a se clasa sub procentul pe judet.
Doar 61,72% dintre elevii din zona Romanului au reusit sa
promoveze, in timp ce media judeteana a fost de 62,35%. Dupa
rezultatele inregistrate, s-ar parea ca disciplina care le-a pus
elevilor cele mai mari probleme a fost limba romana, unde a plouat
cu note sub 5 si, in general, cu note mici, 40,21% dintre
participantii la simulare neavind nota de trecere. Istoria probabil ca
le-a placut mai mult candidatilor, pentru ca, in rindul putinilor care
au ales aceasta disciplina pentru simulare, promovabilitatea a fost
mai mare de 80%. Spre deosebire de colegii lor mai mari, viitori
absolventi de liceu, candidatii la testele nationale au reusit sa
obtina si citeva note de 10, cele mai multe dintre ele la limba
romana. Profesorii nu par sa fie mirati de rezultatele dezastruoase
obtinute de elevi la simulare. „In general, nu se mobilizeaza la
simulare asa cum o fac pentru examen. Situatia se repeta in
fiecare an, intotdeauna rezultatele de la examen au fost
superioare celor de la simulare. Aceasta pretestare are rolul unui
dus rece, care ii trezeste pe elevi si care le arata exact cit stiu”, au
spus profesorii de la scolile generale, nemultumiti, in general, de
rezultatele elevilor lor. Dincolo de scuzele care se pot gasi si de
ipoteza recuperarii punctelor in timpul care a mai ramas pina la
examen, rezultatele foarte slabe ale elevilor de clasa a VIII-a,
corelate cu rezultatele slabe obtinute la simularea bacalaureatului,
pot induce ideea ca procesul de invatamint a devenit el insusi o
simulare. Elevii nu mai pun mare pret pe note sau pe ceea ce pot
obtine printr-o cariera obtinuta cu munca multa si cu efort, mai ales
cind au sub ochi din ce in ce mai multe exemple de oameni de
succes care, fara sa fi facut prea multa scoala, invirt bani cu lopata
si sint deasupra problemelor cotidiene. (Cosette ZANOCEA)

Comentarii