Dupa 20 de ani de scoala, medicii spera sa aiba salarii pe masura

miercuri, 29 ianuarie 2003, 00:00
3 MIN
 Dupa 20 de ani de scoala, medicii spera sa aiba salarii pe masura

Pentru multi dintre noi, statutul de medic este echivalent cu salarii mari, viitor asigurat si viata linistita la batrinete. Oare citi dintre noi nu ne-am intrebat cit ia un medic pe statul de plata, cind e ziua de salariu? Potrivit grilei de salarizare impusa de lege, ziua de lucru a unui medic este de sapte ore, iar pentru sectiile cu risc mai mare asupra sanatatii angajatilor – Sectia Radiologie, Sectia Boli Contagioase – de sase ore.
Majoritatea medicilor au apreciat ca grila de salarizare este insuficienta, in conditiile in care un salariu decent ajungi sa-l cistigi dupa aproape 20 ani de invatatura. Potrivit acestei grile, un medic stagiar din cadrul Spitalului Municipal Roman are un salariu cu putin peste doua milioane, un timp ce un medic simplu, fara titluri sau garzi, are un salariu de 4,463 de milioane de lei. Un medic specialist are un salariu de aproximativ cinci milioane de lei, iar un medic primar are un salariu sapte milioane de lei.
La aceste salarii se adauga diferite sporuri, in funtie de complexitatea meseriei. Astfel, pentru sefia unei sectii, un medic primeste o indemnizatie cuprinsa intre 15 si 25%, in functie de marimea sectiei. Unele sectii mai beneficiaza de un spor de suprasolicitare, cuprins intre 10- si 15%. Pe linga aceste sporuri, un medic poate sa-si rotunjeasca veniturile cu zilele de garda. Garda efectuata de vineri pina simbata este considerata garda de 19 ore, garda in zilele de simbata-duminica este trecuta drept garda de 24 de ore, iar garda de duminica pina luni este platita ca garda de 48 de ore.
Totul ar arata frumos pe hirtie, multi fiind tentati sa creada ca, in acest fel, medicii ar ajunge la salarii astronomice. De exemplu, un medic primar sef de sectie din cadrul Spitalului Municipal, fara garzi, are un salariu de 15-16 milioane de lei pe luna. Teoretic, toate sint bune, iar unii ar spune ca medicii nu au dreptul sa se plinga. In realitate, acestea sint grilele de salarizare, fara impozite. Potrivit directorului economic al spitalului, economist Toma Turcanu, in conditiile in care, in functie de necesitatile fiecarui medic, aproape 40% din acesti bani se duc pe taxe, impozite sau asigurari, sumele ramase sint insuficiente pentru munca depusa de medic.
Altfel spus, cu toata experienta si cunostintele dobindite, fara sporuri sau indemnizatii, un medic romascan ia "in mina" ceva mai mult de cinci milioane de lei.
Dintre angajatii spitalului, cele mai prost platite sint infirmierele si brancardierele, care, potrivit grilei, iau doar salariul minim pe economie.
12 ani pentru un salariu decent
Doctorul Dan Arvatescu, directorul Spitalului Municipal Roman, afirma ca, pentru a ajunge la un salariu decent, un medic trebuie sa urmeze un drum extrem de lung. "Privite in ansamblu, salariile medicilor sint insuficiente. Nu ma refer la faptul ca munca nu este platita destul sau la contextul celorlalte salarii din tara. Un om, ca sa ajunga medic, face sase ani de facultate pe cheltuiala parintilor. Urmeaza apoi un an de stagiu, in care ia un salariu mizerabil de 60-80 de euro pe luna, dupa care face cinci-sapte ani de rezidentiat, fiind platit cu 80-100 de euro pe luna", apreciaza directorul spitalului.
Drumul pentru un salariu decent urmeaza urmatorul ciclu: facultatea se termina in jurul virtei de 26 de ani, apoi, pina la 33 de ani, urmeaza perfectionarea profesionala. La toti acesti ani se mai pot adauga si inca alti trei sau patru pina cind oamenii il vor privi ca un medic cu experienta si vor apela la serviciile sale. "Practic, perioada cea mai grea a existentei, cind un doctor tinar trebuie sa-si faca o familie si sa o intretina, el invata. Nu mai vorbim de faptul ca sta cu chirie in alt oras si se intretine dintr-un salariu de mizerie. Nici ceilalti medici nu sint mai bine platiti. De aceea insist: daca vrem rezultate, daca vrem sa intram in Europa, trebuie ca valoarea sa fie platita. Cine invata, trebuie sa fie platit. Altfel, vom ajunge in situatia in care 25% dintre tinerii cei mai buni din facultatile de medicina vor emigra", a mai precizat doctorul Dan Arvatescu. (Emilian PAL)

Comentarii