Evreii romascani pling dupa orasul de altadata

Cu 40 de ani in urma, in Roman, romanii si evreii traiau impreuna
in mod armonios. Dan Marin, administrator al firmei de constructii
Andanas, a fost unul din tinerii anilor ’60, care marturiseste
aceasta simbioza, dovada fiind faptul ca jumatate dintre colegii sai
de generatie erau evrei. „Cei mai buni prieteni ai mei erau Boris
Aizicovici, Mauriciu Nadler, Monel Smil, Martin Smilovici, Sorel
Cahan si Marcel Zelinger. Ne intilneam seara in Gradina
Marincovschi, unde acum este Casa Afacerilor, stateam de vorba
si spuneam bancuri sau mergeam sa ascultam muzica. Dorel
Rinsler organiza frecvent minipetreceri, iar la Mauriciu Nadler
jucam de obicei carti, remi si ascultam muzica. La el am vazut
pentru prima data un magnetofon, iar inainte de a avea
magnetofon punea discuri la patefon. In acele timpuri era la moda
muzica latino”, isi aminteste Dan Marin. Cei mai multi dintre evreii
romascani au plecat in Israel la inceputul anilor ’60, continuind sa
traiasca, insa, dupa regulile invatate in Romania. „In 1992, am fost
pentru prima data in Israel, la invitatia lui Boris Aizicovici. Odata cu
sosirea mea s-a declansat acolo o adevarata mobilizare generala.
Aproape toti evreii plecati din Roman, colegi de generatie, s-au
reunit la restaurantul romanesc din Tel Aviv. Majoritatea nu se
vazusera de cind plecasera din Romania”, a spus Dan Marin.
Cu 50 de ani in urma, Romanul cunostea o adevarata efervescenta
culturala si artistica, ce pare greu de imaginat daca ne raportam la
ceea ce ofera orasul astazi. „Imi amintesc ca cea mai in voga
formatie de muzica latino, «Los Paraguayos», a sustinut un
concert la Teatrul de Vara din parcul orasului. In fiecare simbata
erau spectacole sustinute de teatrele din Bacau si din Iasi, si
spectacole de varietati. Veneau la Roman Constantin Draghici,
Margareta Paslaru, Luminita Dobrescu sau Sandu Sticlaru, care
este un evreu romascan”, isi aminteste Dan Marin.
Dupa 41 de ani in Israel, o evreica din Roman poarta inca orasul in
suflet
Aproape jumatate de veac reprezinta o perioada prea scurta
pentru a sterge din memorie amintirile din copilarie. Dupa 41 de
ani petrecuti in Israel, Marieta Nadler poarta inca in suflet
Romanul, orasul copilariei sale, al primelor iubiri platonice si al
cireselor cu care nu s-a mai intilnit de cind a parasit orasul natal.
„In 1964, asa cum au facut aproape toti evreii, am plecat in Israel
impreuna cu intreaga familie. Ne-am parasit prietenii si locurile
care ne erau dragi fara sa stim ca timpul nu le va putea sterge
niciodata din memorie. Si acum, dupa 41 de ani, cind aud un tren,
imi aduc aminte de momentul in care, la gara, am plins si ne-am
sarutat cunostintele si prietenii. Pe multi dintre ei nu aveam sa-i
mai vad niciodata. Tatal meu a murit cu inima neimpacata pentru
ca nu a reusit sa mai vada Romanul”, a spus Marieta.
Cind vine vorba despre acasa, acest cuvint ii aduce in minte
Marietei strada Ceahlau nr. 8 (acum, strada Libertatii), acolo unde
s-a nascut si a copilarit. Asa cum nimic nu poate inlocui gustul
gogosilor din tirg, al profiterolului de la fostele cinematografe ale
Romanului si al piinii negre. „Am mai fost in Roman o singura
data, in 1984. Mi-am cumparat o piine neagra si rotunda si am
mincat-o cu lacrimi in ochi, de dorul timpurilor de mult apuse si de
dorul prietenilor pe care nu i-am mai gasit in oras, de dorul
castanului pe care l-am avut in curte si as fi vrut sa-l mai vad o
data si al tuturor lucrurilor marunte care ne fac viata frumoasa fara
sa ne dam seama atunci cind le avem”, isi aminteste Marieta
Nadler.
Graficiana la o firma din Israel, Miri, asa cum o alinta prietenii, a
revenit de mai multe ori in tara, dar o singura data in Roman, in
1984, cind a luat intreg orasul la picior, in incercarea de a
reconstitui o harta sentimentala. „Am fost in parc, la biserica
romaneasca la care mergeam cu prietenele, la scoala in care am
invatat si unde am avut-o profesoara pe Maria Sinov, pe locurile
unde stiam ca erau cinematografele si acolo unde mergeam la
plaja si la scaldat cu fratii mei si atunci cind eram mica aveam
impresia ca trebuia sa strabat cel mai greu drum din lume. Mi-am
cautat si cunostintele, dar prea putini am reusit sa mai gasesc.
Multi nu mai erau in viata, altii erau raspinditi prin tara”, isi
aminteste Miri.
De 41 de ani in Israel, Miri traieste asa cum a invatat in Romania,
cu mincaruri gatite romaneste si cu brad de Craciun impodobit cu
globuri, asa cum aveau prietenii ei romani din Roman. Miri
considera ca cel mai important lucru in viata ramin radacinile.
„Oriunde ai fi, nu poti trai fara radacini si fara prieteni. Daca ai
pierdut aceste lucruri, ai trait degeaba si viata ta este goala”,
spune Miri. (Cosette ZANOCEA)