Fiul incendiator

sâmbătă, 09 februarie 2002, 00:00
2 MIN
 Fiul incendiator

In seara respectiva, Costica a poposit la o circiuma situata linga casa parinteasca si, dupa ce a consumat o cantitate destul de mare de bauturi alcoolice, a incendiat casa in care a crescut, in timp ce parintii sai se aflau in interior. "Noroc de niste vecini care au vazut focul din spatele casei si au anuntat pompierii, altfel ardeam ca sobolanii. Nu este prima data cind ne ameninta cu moartea, dar acum chiar a incercat sa faca acest lucru. Este suparat ca a plecat in lume si noi nu l-am ajutat. Eu nu l-am alungat de acasa, a fost hotarirea lui sa plece", ne-a declarat Constantin Clapa.
Dupa ce au fost sesizati, pompierii romascani au trimis la fata locului doua autospeciale care, in aproximativ 10-15 minute, au reusit anihilarea flacarilor. In timpul incendiului a ars o magazie situata in spatele casei, acoperisul acesteia pe o suprafata de 80 de metri patrati si aproximativ 2500 de kilograme de fin. Nu s-au inregistrat victime omenesti.
Pentru fapta comisa, lui Costica Clapa i se va intocmi dosar de cercetare penala pentru savirsirea infractiunii de distrugere.
Tot in seara de 7 februarie, in jurul orei 20.30, pompierii romascani au fost solicitati sa intervina la stingerea unui alt incendiu, pe strada Vasile Lupu, la numarul 1, la domiciliul lui Cristian Caldarar. Deoarece acesta era debransat de la reteaua electrica, pentru a-si ilumina casa, barbatul a aprins o luminare pe care a asezat-o pe un televizor vechi, dupa care a plecat in oras. Dupa ce s-a topit, luminarea a aprins lada de lemn a televizorului si carcasa de plastic a unui radiocasetofon aflat in apropiere. Fumul degajat in urma arderii mocnite a celor doua obiecte a fost observat de vecini, care au anuntat pompierii. Acestia au reusit sa intervina in doar citeva minute, reusind sa impiedice declansarea unui incendiu de proportii. (Bogdan GOTCA)

Comentarii