Gata cu lazile de zestre „Euroii” inving traditia populara

Traditiile populare de nunta devin din ce in ce mai mult o amintire. La sat si
cu atit mai mult la oras, tinerii se casatoresc fara lada de zestre, plina de
camasi cusute si brodate de mina, costume, prosoape si batiste migalite
care, acum 50 de ani, dovedeau harnicia si maiestria miresei in ale
cusutului. De altfel, nici nunta nu mai tine trei zile si trei nopti.
Dupa cum spun cei implicati direct in astfel de evenimente, traditiile nu au
disparut. Ele s-au transformat doar, tinind pasul cu vremurile.
Nici daca ai cauta cu luminarea nu mai gasesti pe cineva care sa dea de
zestre batiste brodate de mina sau covoare tesute la razboi! Zestrea
mireselor contemporane se cumpara, fabricata gata. In locul scoartelor
tesute iarna la razboi, se cumpara carpete si cuverturi turcesti cumparate
din bazar. Obiceiurile de nunta sint cu atit mai departe de origini cu cit
comuna este mai bogata si cu cit numarul „italienilor”, „spaniolilor” sau
„irlandezilor” din sat este mai mare. In modul cel mai simplu, lada de zestre
poate fi inlocuita de un cont in banca, mult mai apreciat si mai de natura sa-
i ridice in ochii satului pe cei care isi inzestreaza astfel copiii. „Nu spun ca
lucrurile facute in casa nu sint bune si frumoase. Dar nu te poti aseza
„impotriva curentului”. In sat toate se discuta si se intorc pe toate fetele.
Acum, cind se dau de zestre covoare persane si seturi de lenjerii cu pilota,
as fi considerata sarantoaca sau proasta daca as da copiilor lucruri tesute
ca pe vremea bunicii. Se mai fac si lucruri dintr-astea, dar nu prea mai sint
tinute la vedere, sint mai de purtat, nu de „bune”. Si nici timp nu prea mai
este pentru lucru, multi au servici sau au de lucrat pamintul”, a spus Maria
C. din Adjudeni, care are o fata si un baiat carora deja le pregateste o
„zestre moderna”.
Si nunta ca in povesti, care tinea trei zile si trei nopti, s-a redus la ziua
celebrarii cununiei si la petrecerea care incepe seara. Probabil ca in
memoria satenilor mai persista inca cele trei zile de chef, pentru ca nu
exista o ora fixa la care sa inceapa petrecerea, fiecare nuntas venind atunci
cind are timp, stiind ca va fi primit si omenit.
Mihaela Luchian, din Averesti, detine una dintre putinele lazi de
zestre care se mai pastreaza intacte. Lada, aflata astazi in parasire, a fost
la mare cinste in 1937, cind bunica sa, Maria Mancas, s-a maritat. Plina cu
camasi, prosoape si batiste, si acoperita cu teancuri de scoarte, covoare si
perne, a fost plimbata prin tot satul cu carul cu boi, asa incit toata lumea sa
cunoasca vrednicia fetei de maritat. Chiar daca sotul sau lucreaza in Italia
si Mihaela spune ca nu se plinge de bani, ea mai pastreaza, in amintirea
bunicii sale, si citeva din lucrurile tesute in casa, daca nu pentru a le folosi
de zi cu zi, macar pentru a i le arata fetei sale. (Cosette ZANOCEA)