Icoana facatoare de minuni

Vineri, 29 martie, anul Domnului 2002. Vreme mohorita si rece. Ploua marunt, mocaneste, ca in stepele Rusiei. Dupa satul Stejarul, un drum plin de hirtoape serpuieste printr-o padure desfrunzita. Nu se vede nici tipenie de om. Peste tot, numai dealuri, cu urme de zapada tirzie, care dau un aspect straniu pamintului. O perdea de ceata sterge contururile dealurilor, unind cerul cu pamintul, de nu mai stii daca pamintul s-a ascuns in cer sau Dumnezeu si-a coborit sfintii pe pamint. Dupa o jumatate de ora de mers, apare, in sfirsit, un om, imbracat cu o manta de ploaie si un topor in mina. Intrebam de manastirea Giurgeni. ”Dupa grajdurile de la fostul CAP, faceti la dreapta si mai aveti citiva kilometri de mers”. Masina se misca greu prin noroiul drumului de tara, de parca epoca moderna s-a oprit la stilpul cu indicatorul pe care scria ”Spre manastirea Giurgeni”. Cind, in sfirsit, ajungem la manastire, parintele staret Antonie Jeplea e la liturghie. Linga biserica, masini din Vrancea, Suceava, Galati si citeva carute in care oameni zgribuliti, in paltoane ponosite, asteapta sa iasa lumea. Doi brazi ciuntiti, inalti pina aproape de Dumnezeu, pazesc biserica manastirii, care aproape se darima. Dinauntru razbat ecouri de "Slava tie, Doamne” si ”Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte far’ de moarte…”. Parintele Antonie iese din biserica si ne conduce intr-o chilie, unde ne da citeva date istorice.
Zgircenia distruge mai mult decit comunismul
Desi fiecare manastire are o arhiva bine documentata, biserica manastirii din Giurgeni, situata la 35 de kilometri de Episcopia Romanului, nu are o istorie propriu-zisa. Se banuieste ca ar fi fost construita in 1833, martor fiind o icoana facatoare de minuni, care dateaza din 6 aprilie 1831. Despre icoana facatoare de minuni, parintele nu ne spune prea multe. Doar ca reprezinta pe Sfinta Maria, cu trei ochi, tinind pe pruncul Isus in brate. Despre minunile ei vorbeste credinta satenilor: procese fara sanse de rezolvare cistigate, ameliorari de boala, gasirea unor lucruri furate si multe lucruri pe care nici satenii nu le mai tin minte, cit de multe si adevarate au fost. In biserica mai exista si un epitaf rusesc, daruit de tarul Petru I, in 1903. La inceput, a fost un schit de calugari, dupa care, la jumatatea secolului XIX, a fost transformata in schit de maici. Intre 1833 si 1849, chiliile de lemn au fost darimate, locul lor fiind luat de constructii din piatra si caramida. Intram in biserica, unde liturghia e aproape de sfirsit. O incapere mica, saracacioasa, in care multime de oameni se ingramadesc sa sarute icoanele. Picturi, care cindva dadeau culoare marturiilor despre credinta, privesc sterse si mucegaite vinzoleala credinciosilor. Peretii reci, plini de igrasie, sustin acum un monument al disperarii si pustiirii. Intre anii 1928 si 1975, biserica a fost reparata partial, dar, datorita lipsei de fonduri, multi dintre pereti au ramas doar varuti, fara icoane. Tot din cauza degradarii, trei din cele sase clopote au amutit, lasind doar amintirea unor vecernii domoale. Tabla acoperisului s-a spart si ploaia a s-a strecurat printre oameni, netinind cont de dumnezeire. In 1995 s-a incercat remedirea unor deteriorari, dar, din nou, lipsa de fonduri a lasat loc putreziciunii. Din regimul comunist ne-au ramas imagini de cosmar: turle de biserici prabusindu-se, sfarimate de bile imense de metal. Autoritatile din zilele noastre, pentru a face acelasi lucru, au adoptat tactica ”picaturii chinezesti”. Cind se cer bani pentru refacerea manastirilor sau monumentelor istorice, ridica din umeri si se mira: "de unde fonduri?!" Refrenul acesta e picatura turnata zi de zi – din anticamerele ministrilor sau gestionarilor de fonduri – pe peretii bisericilor. Asa, mai cade cite o bucata de istorie, se mai sterge cite un chip al dumnezeirii.
”Populatia din zona este foarte saraca si nu pot sa le cer bani. Multumit as fi daca ni s-ar aduce un sac cu ciment sau materiale de constructie”, spune parintele staret Antonie Jeplea, a carui singura dorinta este ca biserica sa fie reparata.
Biserica se afla, acum, intr-o stare cumplita. Liturghiile se tin printre picaturi de ploaie si vijiitul vintului, care de multe ori, trecind prin tabla ruginita a acoperisului, acopera cuvintul Domnului. Grinzi putrezite, catapeteasma roasa de carii, igrasie, toate acestea intristeaza minunile si le fac inutile. In ziua in care scriu acest articol, ploaia s-a oprit si a aparut soarele. Poate ca cineva, cu dragoste de Dumnezeu, va ajuta manastirea din Giurgeni si soarele va lumina din nou peretii arsi de fum si de trecerea timpului. (Emilian PAL)