Institutia sufletelor ranite Sex cu propria fiica

duminică, 29 mai 2005, 23:00
3 MIN
 Institutia sufletelor ranite Sex cu propria fiica

Numele Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului
Neamt nu pare, nici pe departe, sa apartina unei institutii de interes pentru
omul de rind. Totusi, pe birourile acestei institutii se gasesc, uneori, dosare
care, odata ce le-ai deschis, iti fac parul maciuca. In fiecare dosar aflat la
Serviciul pentru Copilul Maltratat zac foi pe care scrisul nu poate descrie
nici macar o mica parte din suferinta unui micut suflet chinuit. In acelasi
timp, orice dosar – caz rezolvat a reusit sa aduca un dram de fericire pentru
subiectul sau. 19 astfel de cazuri au fost solutionate sau se afla in curs de
rezolvare, in anii 2004 si 2005.
Pare un numar mic, insa pentru un om educat, civilizat si normal, 19 copii
maltratati intr-un judet constituie un fapt de necrezut in mileniul trei.
In plus, bataia de joc si chinul la care oameni maturi supun copii de virste
fragede nu pot fi echivalate nici macar cu cele mai crude intimplari
din viata animalelor.
Sex cu frunze
La inceputul anului 2004, o femeie din localitatea Izvoare – Neamt a sesizat
Serviciul pentru Copilul Maltratat, dupa ce a descoperit ca nepoata sa a
fost abuzata sexual. Ioana era, la numai cinci anisori, victima jocurilor
erotice ale unchiului sau, Vasile B. „Vasile B. are 32 de ani, nu lucreaza, nu
bea si nu era cunoscut ca fiind un om violent. Parintii Ioanei erau plecati in
Italia, iar micuta era ingrijita de bunici. Cind mergea la bunica paterna,
copila era victima unchiului care, pentru a se bucura de preferintele sale
erotice, o lega cu un fular la ochi, o dezbraca si o mingiia sau o intepa cu
frunze in zona genitala. Fetita a ramas virgina, insa s-a luptat timp de
jumatate de an cu frica de intuneric si de frunze. Vasile B. nu a putut fi
trimis dupa gratii, din lipsa de probe. Ioana este, acum, in grija parintilor,
care s-au intors din strainatate”, a declarat Eugen Simion, inspector de
specialitate in cadrul Serviciului pentru Copilul Maltratat.
M.O. are, acum, aproape 13 ani. Este din Piatra Neamt si a fost abuzata
fizic si emotional de catre tatal sau, care gasea motiv de suparare pe micuta
de fiecare data cind venea beat acasa. Mama ei, tot somera, gasise o
ocupatie mai buna in a goli sticle decit in a-si ingriji copilul si de a-l educa.
Acum, copila se afla in „Casa Calin” din Piatra Neamt, departe de tatal
violent. Si B.P, in virsta de aproape 15 ani, din Valeni, a fost batut de tatal
sau, pina cind mama a decis sa-si reclame sotul. Culmea este ca tatal
violent avea menirea de a-si folosi forta in apararea oamenilor, avind
profesia de gardian.
Tatal a devenit bunic al propriului copil
Doua surori din Bahna – I.L, de 16 ani si V.L, de 14 ani – au fost victime ale
placerilor sadice ale tatalui. Valin L., in virsta de 36 de ani, de etnie rroma,
facea sex cu fiica sa mai mare de aproape doi ani. Urmare a relatiei
incestuoase, fiica a nascut un copil, care are acum sase luni. Tatal a fost
trimis in instanta sub acuzatiile de viol, incest si relatii sexuale cu minori, iar
fiica sa, I.L., a fost acuzata de incest, considerindu-se ca a consimtit sa
intretina relatii sexuale cu tatal sau. Valin L. risca sa petreaca intre 10 si 20
de ani dupa gratii. Iar lista continua cu nume si statistici infioratoare. Parinti
doar cu numele chinuie copii care nu au nici o vina in faptul ca s-au nascut
intr-o familie ce nu merita o astfel de bucurie. Statul incearca sa vindece
rani sufletesti si fizice lasate de animale cu chip de om. In urma ramin copii
ce vor fi marcati pe viata de neglijenta si violenta celor care ar fi trebuit sa-i
iubeasca mai mult decit oricine pe lume. (Alex NISTOR)

Comentarii