Masina incendiata din razbunare

joi, 08 august 2002, 23:00
1 MIN
 Masina incendiata din razbunare

In noaptea de 7 spre 8 august, persoane necunoscute au furat din fata casei lui Columb Vedescu, in virsta de 47 de ani, din localitatea Sabaoani, un autoturism marca Dacia 1310 Break, fabricata in 1985.
In seara respectiva, Columb a venit acasa si a parcat autoturismul in fata locuintei. Dupa ce a stat la masa, barbatul s-a mai luat cu treburile casei si nu a mai bagat masina in garaj. A doua zi, dis-de-dimineata, Columb Vedescu a constatat ca masina nu se mai afla in fata casei. Dupa ce a constatat disparitia acesteia, a dat fuga la postul de Politie si i-a anuntat pe politisti ca autoturismul i-a fost furat. Dupa o serie de verificari, politistii au reusit sa descopere masina, pe un drum comunal, la aproximativ 2-3 kilometri de localitatea Sabaoani. Spre necazul lui Columb, masina fusese incendiata de catre hoti, arzind in totalitate. Din autoturism nu a mai ramas decit un morman de fiare vechi. In urma unei prime evaluari, s-a constatat ca paguba se ridica la aproape 20 de milioane de lei.
In momentul de fata, politistii de la postul de Politie din Sabaoani efectueaza cercetari pentru depistare autorilor acestui furt. In cazul in care vor fi prinsi, hotii vor fi acuzati de comiterea infractiunilor de furt si distrugere. Nu a fost exclusa nici varianta unei razbunari din partea unor persoane cu care Columb Vedescu avusese citeva neintelegeri. (Bogdan GOTCA)

Comentarii