Noapte de iad la spital

marți, 25 iunie 2002, 23:00
1 MIN
 Noapte de iad la spital

Inceputul de saptamina, pe linga temperaturile extrem de ridicate, a adus pentru personalul Spitalului Municipal Roman si o noapte de cosmar. Daca, in unele zile, registrele nu consemnau mai mult de cinci pacienti, numai noaptea de luni spre marti a adus in spital peste 20 de persoane, dintre care, numai in sectiile Chirurgie si Ortopedie, au fost internati 17 pacienti. Mai mult de jumatate dintre pacienti au fost operati. Desi era de asteptat ca acestia sa fie victime ale caldurii, medicul de garda, doctorul Abdalah Abu Alika, afirma ca majoritatea celor internati au fost victime ale unor accidente, diagnosticul predominant fiind traumatisme sau fracturi. "In noaptea de luni spre marti, ne-am confruntat cu foarte multe accidente, caderi de la inaltime sau din caruta. O fetita a cazut de pe bicicleta, un barbat s-a taiat la cimp cu coasa. Dintre toti pacientii care au venit noaptea, la spital, in sectiile Chirurgie si Ortopedie am internat 17, iar in 11 cazuri a fost nevoie de interventii chirurgicale", a declarat medicul ortoped Abdalah Abu Alika. Din fericire, nici un pacient nu a fost in pericol de a-si pierde viata, iar citeva dintre victimele accidentelor, datorita numarului mare de bolnavi, au fost externate marti dimineata. (Emilian PAL)

Comentarii