Noi nereguli gasite la Statiune

vineri, 17 iunie 2005, 23:00
2 MIN
 Noi nereguli gasite la Statiune

De la inceputul lunii iunie, o echipa de inspectori si specialisti din
cadrul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR)
Neamt a fost trimisa la Statiunea de Cercetare a Sfeclei de Zahar,
pentru a verifica o serie de sesizari din teritoriu, conform carora in
statiunea de cercetare nu se mai cultiva de multa vreme sfecla.
Statiunea de cercetare se intinde pe o suprafata de 67 de hectare,
fiind condusa de fostul director al DADR Neamt, Mircea Rascanescu.
Verificarile efectuate pina acum de echipa DADR au scos la iveala
atit faptul ca pe terenul statiunii se cultiva soia in loc de sfecla de
zahar, cit si faptul ca o parte din terenuri si cladiri sint utilizate de
doua firme private, cu toate ca terenurile apartin statului. Echipa
DADR a descoperit ca o parte din statiune este exploatata de
societatea New Holland, al carei administrator este Cosmin
Rascanescu, fiul fostului director al DADR. „In plus, terenul – aflat in
patrimoniul Academiei de Stiinte Agricole si Silvice Bucuresti – nu a
mai produs sfecla in urma activitatii de cercetare din anul 1989: 42 de
hectare de teren sint cultivate cu soia, iar 25 de hectare de teren nu sint
cultivate. Conform legii, Ministerul Agriculturii interzice subarendarea
terenurilor, asa cum s-a facut in cazul firmei New Holland, care desfasoara
activitate pe terenul statiunii. In timpul verificarilor, s-a descoperit ca
statiunea a incheiat contracte de leasing pentru achizitionarea de utilaje
agricole, dupa anul 2000, si nu a respectat termenele de plata, utilajele fiind
ulterior confiscate”, a declarat Liviu Bumbu, directorul DADR Neamt.
DADR va sesiza, in acest caz, Academia de Stiinte Agricole si Silvice,
printr-un memoriu ce va include toate concluziile verificarilor efectuate la
statiune. (Alex NISTOR)

Comentarii