Nu dati bani pentru protocol!

vineri, 10 iunie 2005, 23:00
2 MIN
 Nu dati bani pentru protocol!

Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) interzice colectarea de fonduri
pentru protocol sau pentru cadouri adresate membrilor comisiilor de
examene. Mai mult, profesorilor li se cere sa respinga orice initiativa a
parintilor in acest sens. In caz contrar, ei vor fi considerati complici.
Mesajul este reiterat intr-o noua adresa trimisa vineri tuturor directorilor de
scoli si inspectorilor scolari generali.
In cazul profesorilor care se implica sau incurajeaza aceste actiuni,
masurile punitive pot merge pina la destituire, daca vina este dovedita.
Scoala unde sint depistate astfel de activitati isi poate pierde dreptul de a
organiza examene. „Aceasta traditie este imorala, ilegala si aduce prejudicii
grave scolii romanesti. Nu vom tolera, sub nici un pretext, stringerea de
bani de la elevi sau de la parintii acestora. Daca vom constata astfel de
cazuri, vom lua, din start, cele mai drastice masuri legale”, se arata in
document.
Ministerul cere conducerilor unitatilor scolare sa respinga chiar si initiativele
comitetelor de parinti de a stringe fonduri pentru examene. „In caz contrar,
vom considera ca aceasta initiativa s-a derulat cu complicitatea
dumneavoastra”, se arata in nota ministerului. Vineri a fost ultima zi de
scoala, absolventii intrind in linie dreapta pentru Testele Nationale.
Cit cistiga profesorii la examene
Examenele nationale din fiecare vara sint una din ocaziile la care
profesorii pot cistiga bani in afara salariilor. In functie de
participarea lor la examene, membri in comisiile de examen,
presedinti, vicepresedinti, corectori sau supraveghetori, ei pot
cistiga intre citeva sute de mii de lei si citeva milioane. Pentru
activitatea lor din timpul examenelor, presedintii si vicepresedintii
comisiilor de examen pot lua aproape inca un salariu. Pentru
supraveghetori si corectori, plata se face in functie de salariul pe
care il au si de numarul de ore lucrate, in regimul de plata cu ora.
La un salariu lunar de 7 milioane de lei pe luna, o ora de munca
inseamna aproape 100.000 de lei. Daca un supraveghetor sta in
sala de examen de la ora 7,30 pina la ora 12,30, in cele trei zile de
activitate el cistiga aproape un milion si jumatate de lei. Numarul de
ore lucrate in cazul profesorilor corectori se stabileste in functie de
numarul de lucrari corectate, tinind cont de faptul ca pentru fiecare
teza corectata se aloca 20 de minute. Pentru 100 de teze corectate,
un profesor ar putea primi, in functie de grade si vechime, in jur de
3 milioane de lei. Plata profesorilor care au participat la examenele
nationale va fi suportata de minister. (Cosette ZANOCEA)

Comentarii