O viata de vinzare

Un fost laborator fotografic, cunoscut de mai toti romascanii, este casa
actuala a batrinului Constantin Topa. El traieste intr-un chiosc metalic de pe
strada Stefan cel Mare, inconjurat de placi de pick-up, jucarii, poze si
portrete cu idolul sau, marele Elvis. Batrinul are 75 de ani si, dupa o
tinerete de glorie, a ajuns sarac lipit pamintului.
Traieste din vinzarea bunurilor pe care, odata, le-a avut in apartament. Din
vinzarea nimicurilor care i-au facut viata frumoasa isi ia de-ale gurii, ca sa
ajunga teafar la ziua urmatoare.
L-am gasit pe Constantin Topa la ora prinzului, cind tocmai isi pregatea
masa, din trei cepe, trei cartofi, citiva catei de usturoi si o jumatate de
kilogram de carne tocata. Chioscul lui e si bucatarie, si dormitor, si magazin.
Saracia este pentru el un mod de viata, la fel ca si singuratatea. Aceasta
este comedia vietii unui om care, in tinerete, a fost echilibrist si comediant
al circului „Kratel”, din Bucuresti. „Toata familia mea a lucrat la circul
«Kratel». Eu invatasem, intre timp, sa fac echilibristica, asa ca m-am
angajat acolo, timp de citiva ani buni. La 33 de ani, am devenit comediant
al Circului Regal din Bucuresti, apoi nu am mai avut unde sa lucrez. M-am
intors la Roman, alaturi de sotie, si am deschis aici un laborator foto –
pasiunea ei”, incepe povestea circarului romascan. Dupa ce sotia sa a
decedat, Constantin a pierdut totul: laboratorul a dat faliment, banii au
incetat sa mai apara, apartamentul sau a fost vindut. „Tot ce am avut in
apartament am adus aici, in laborator. Aici traiesc acum. Cu noua ani de
vechime nu am nici o sansa sa iau vreun fel de pensie, asa ca traiesc si eu
cum pot: mai vind ceva, mai fac o ciorbita de cartofi, alta de fasole… Ce
vinzari am? Pai, ieri am reusit sa vind doua filme foto, pe care am luat
60.000 de lei, dar saptamina trecuta n-am facut nici macar safteaua. Lumea
e la fel de saraca si amarita ca si mine. Numai cine are bani mai e fericit in
ziua de azi”, ofteaza batrinul. Copiii dau tircoale jucariilor din fata usii. Unul
dintre ei fura o masinuta, altul se strimba la un ciine care incearca sa fure
din mincarea lui Constantin. Undeva, in spate, printre poze cu Papa Ioan
Paul al II-lea, veioze, si cearsafuri, Elvis zimbeste. Zimbeste si batrinul:
„Dupa ce vind tot, plec din Roman, inapoi la Bucuresti. Oricit de amarita ar
fi lumea, tot mai are nevoie sa zimbeasca. Sint comediant, asa ca s-a gasi
un loc si pentru mine, undeva”. Poate ca omulului care a inveselit generatii
la rind cineva ii va reda fericirea si zimbetul. (Alex NISTOR)