Pentru dezarmarea hotilor „Spioni” si arme in case de lux

sâmbătă, 12 noiembrie 2005, 00:00
3 MIN
 Pentru dezarmarea hotilor „Spioni” si arme in case de lux

In ultimii ani, pentru protejarea bunurilor si chiar a vietii, tot mai multi
romascani si-au montat sisteme de alarma si camere de supraveghere la
proprietatile pe care le detin. Daca la inceput astfel de sisteme erau
solicitate de cei care locuiesc la case si vile, in ultima perioada si cei care
locuiesc in apartamente au apelat la firmele de paza si protectie pentru
montarea unor sisteme de asigurare a bunurilor. In Roman, patru societati
de paza si protectie (IPS, Bidepa, MSG si Dragon Star) asigura servicii de
paza complete.
Aceste servicii constau in instalarea de sisteme de alarma, butoane de
panica, televiziune cu circuit inchis, sisteme de supraveghere, dispecerat
supraveghere sisteme de alarma si interventie rapida la obiective, sute de
romascani apelind la serviciile acestor firme.
Pe linga persoanele fizice care solicita astfel de servicii, multe din
societatile din oras si magazine au montate sisteme de alarma si camere de
supraveghere video. „Conform contractului pe care il incheiem cu
beneficiarii, timpul de interventie este de 3 pina la 5 minute pe timp de zi si
intre 2 si 4 minute pe timp de noapte. Achizitionarea unei tehnici
performante de comunicare duce la scaderea timpului de interventie, timp
care se pierde in trafic. Au fost multe situatii in care au fost prinsi hoti in
locuinte particulare, persoane care au intrat prin geamurile de aerisire, prin
usile de la garaj care aveau legatura cu locuinta, persoane care au fost
predate politistilor pentru cercetari”, a declarat Iulian Schifirnet, directorul
punctului de lucru din Roman al firmei de paza si protectie International
Private Security (IPS). Montarea unui sistem de alarma si a unor camere
de luat vederi poate costa intre zece si citeva sute de milioane de lei, iar
un contract cu o firma de paza si protectie costa intre 1,5 si 5 milioane de
lei pe luna.
Primarul Dan Ioan Carpusor, care locuieste intr-o vila pe strada Toma
Stelian, ne-a declarat ca de trei ani de zile si-a montat un sistem de alarma
si camere de supraveghere video. „In conditiile in care linistea si ordinea
publica nu este tocmai bine asigurata, in conditiile in care elementul
infractional a crescut peste limitele admise, din punctul meu de vedere, si
in conditiile in care exista o legislatie adecvata privind securitatea bunurilor
si a cetatenilor, consider ca este necesar sa ne asiguram bunurile si vietile,
mai ales acasa. Eu am sistem de alarma, dar si camere video – ascunse,
dar si la vedere. Imaginile le urmaresc de la un calculator, din dormitor.
Camerele functioneaza non-stop si au un sistem secret de memorie, astfel
incit daca este distrus calculatorul, am cum sa vad ceea ce au inregistrat
camerele. Cei de la MSG, cu care am contract, au un sistem dublu de
functionare astfel incit, in caz ca se ia curentul, au o sursa locala prin care
se pot transmite semnalele la dispecerat. Pentru a vedea daca acest
sistem functioneaza, in trei rinduri am dat alarma falsa, agentii venind la
fata locului in 7 -8 minute. In plus, eu am acasa pistol cu gaze si, daca
cineva imi intra pe proprietate fara voia mea, il folosesc fara sa-mi fac
procese de constiinta. Nu pot sa risc viata mea sau a familiei”, a declarat
primarul Dan Ioan Carpusor.
Desi locuieste la casa, omul de afaceri Ioan Taralunga a declarat ca inca nu
si-a montat sistem de alarma. Paza locuintei sale este asigurata,
deocamdata, de doi ciini. „In zona in care locuiesc eu sint oameni cuminti,
nici cind nu am avut gard nu a intrat nimeni. Dupa parerea mea, omenia
este cea mai buna paza. Insa, pentru siguranta, am o pusca de vinatoare
pe care o pot folosi, in caz de nevoie. Poate nu am sa-l impusc in cap pe
cel care vrea sa ma prade, dar in picior tot am sa-l nimeresc”, a declarat
Ioan Taralunga. (Lucia CRAINICU)

Comentarii