Rezultatele Testelor Nationale se afiseaza duminica

joi, 23 iunie 2005, 23:00
2 MIN
 Rezultatele Testelor Nationale se afiseaza duminica

„Gata cu examenele”, pot spune absolventii de gimnaziu care au incheiat,
ieri, ultima proba din cadrul Testelor Nationale, in care au avut de ales intre
istorie si geografie. Insa ei nu vor putea respira usurati decit duminica, cind
isi vor putea afla rezultatele la centrele de testare la care au sustinut si
probele. Doar trei elevi au decis sa renunte la promovarea Testelor
Nationale si nu s-au mai prezentat ieri la ultima proba. Ca de obicei, cei
mai multi dintre candidati au optat la proba la alegere pentru geografie,
disciplina considerata de cei mai multi ca fiind mai usoara. „La istorie sint
prea multe date de memorat si foarte multe nume. Mi-a fost frica sa nu le
incurc. Eu zic ca m-am descurcat foarte bine la geografie: sper sa iau
peste 9″, a spus una dintre elevele care tocmai iesise din examen.
Ca de obicei, la geografie subiectul cel mai dificil a fost cel care le cerea
elevior sa trateze comparat doua unitati de relief, care, in acest an, au fost
Grupa Paring, cu Muntii Banatului si Poiana Rusca. La acest punct, elevii
nu vor primi punctajul maxim de 8 puncte decit daca trateaza comparativ
cele doua grupe. Cel mai amplu subiect de la istorie viza Razboiul de
Independenta din anii 1877-1878. Pentru a obtine maximum de puncte nu
era suficienta, insa, numai buna cunoastere a evenimentului, ci si
structurarea corecta a compozitiei, prezentarea evenimentelor in ordine
cronologica si utilizarea limbajului istoric. Fiind, deja, cea de-a treia proba,
elevii erau obisnuiti cu examenul. „Atmosfera din centrele de examen a fost
mult mai destinsa, atit in rindul elevilor, bucurosi ca au ajuns la ultima
proba, cit si in rindul profesorilor”, a spus inspectorul general adjunct Maria
Rusu, presedinta Comisiei Judetene de Testare Nationala.
Din cauza vremii nefavorabile, un elev din mediul rural a ajuns cu intirziere
la examen. Dupa ce a fost informata Comisia Nationala de examen, el nu a
pierdut sansa de a promova Testele Nationale. „Am primit aprobare de a
folosi subiectele de rezerva. Elevul a intrat in examen de la ora 13, dupa ce
elevii de dimineata au parasit centrul de examen”, a spus inspectorul Maria
Rusu. Duminica, 26 iunie, vor fi afisate primele liste cu rezultate. Tot atunci,
elevii care se considera nedreptatiti pot face contestatii, care se vor depune
la sediul centrelor de examen pina la ora 20. Listele cu rezultatele finale
vor fi afisate pe 29 iunie. (Cosette ZANOCEA)

Comentarii