Romascanii nu vor plati restantele la caldura

marți, 03 februarie 2004, 00:00
2 MIN
 Romascanii nu vor plati restantele la caldura

Romascanii care iarna trecuta au avut caldura de la Goscom pot sta linistiti.
Sumele care au aparut saptamina trecuta pe listele de plata si care
reprezentau ajutoarele de incalzire aferente lunilor decembrie 2002 si
ianuarie 2003 – sume care ar fi trebuit sa fie platite din bugetul statului – nu
vor fi platite de catre cetateni. Afirmatia a fost facuta de primarul Dan Ioan
Carpusor care, in cadrul unei conferinte de presa, a declarat ca romascanii
nu vor plati acesti bani. Suma totala, aferenta celor doua luni, este de 3,5
miliarde de lei. „Goscom nu analizeaza cetatenii in functie de acesti bani.
Sumele vor fi evidentiate intr-o coloana separata pe listele de intretinere si,
daca in citiva ani, nu le plateste nimeni, se vor prescrie. Asta daca nu va
avea loc o rectificare de buget prin care sa se aloce o astfel de suma sau
daca nu vom gasi o solutie la nivel local. Romascanii nu trebuie sa-si faca
nici un fel de grija din acest punct de vedere, pentru ca nu li se va sista apa
rece din cauza acestei sume, ci din cauza celorlalte datorii pe care le au
catre Goscom”, a declarat primarul Dan Ioan Carpusor.
Acelasi raspuns a fost formulat si de directorul general al Goscom, inginer
Eduard Corduneanu. Acesta a precizat ca suma reprezinta cheltuielile
facute pentru producerea agentului termic necesar incalzirii locuintelor.
Cele 3,5 miliarde de lei au reiesit in urma unui mod de calcul impus printr-o
ordonanta de Guvern. Din cauza facturilor mari la incalzire, s-a hotarit ca la
calcularea facturilor la incalzire sa se tina seama de situatia inregistrata la
blocurile contorizate. Cum la acea data in Roman nici un bloc nu avea
gigacalorimetru, varianta de calcul a fost aleasa tinind cont de media
consumului pe oras. (Lucia CRAINICU)

Comentarii