Saracia la ea acasa

Angela si Luca Lucaci, din Sagna, sint o familie care, intre atitea familii de
amariti din tara asta, ar putea fi numiti cu usurinta intruchiparea saraciei. O
saracie care iti sare in ochi inca de cum vezi casa de chirpici, al carei
acoperis este captusit cu coceni de porumb, si scarile de lemn, unde, pe
ultima treapta, odihnesc citeva perechi de incaltari scilciate si roase de-ale
copiilor. O saracie care te stringe in spate de cum vezi curtea goala, cu
citeva lemne sub un acoperis improvizat, patru gaini cam jumulite si o
potaie costeliva care latra amarnic. Mai mult a foame decit a musafiri.
Toata familia, cu parinti si cu cei cinci copii, dintre care cel mai mare are
noua ani, locuiesc intr-o singura camera. Doua paturi pe care sint
imprastiate in dezordine hainute de-ale celor mici, mai mult ca sigur
capatate de pomana. O soba de fier pe care se incalzeste o oala – care la
origini pare sa fi fost rosie – si o cadita de plastic in care Angela spala citeva
hainute. Un dulap de jumatate de metru inaltime – in care nu-mi inchipui ce
ar putea tine, atit timp cit pe ei si pe pat au toata zestrea – completeaza
mobilierul. Pe el, galeata cu apa. Si tot pe dulap, mai bine zis pe ce mai
ramine liber din el, isi fac temele cei doi scolari ai familiei, elevi in clasa I si
in clasa a III-a. „Cei doi copii de scoala sint bine dezvoltati din punct de
vedere psihic. Au si interes pentru scoala, dar, din pacate, conditiile de
acasa nu le permit sa invete. Cel mai mare mi-a spus ca isi face temele
stind pe jos in genunchi, cu caietul pe marginea patului”, a spus
directoarea scolii din Sagna, profesoara Gabriela Bohan.
Casa familiei Lucaci nu pare sa figureze pe harta nici unuia dintre cei doi
Mosi care aduc cadouri in luna decembrie, atit timp cit copilasii nici nu au
auzit de ei, darmite sa-i mai si vada. Cei doi copii care nu au inca virsta de
scoala racnesc ca din gura de sarpe cind in casa intra cineva strain. Ciufuliti
si mozoliti, stau agatati de poala mamei lor. Nascuta si ea intr-o familie
saraca, Angela Lucaci nu stie cum ar putea sa faca sa fie si altfel. Au dus-o
si mai bine, dar le-au luat-o inainte copiii si necazurile. Traiesc din ajutorul
social de la Primarie, din alocatie si din ce mai cistiga cu ziua barbatul ei.
Si, pentru ca nici un necaz nu vine niciodata singur, fetita cea mai mica,
Valentina Georgiana, si-a petrecut mai mult de jumatate din viata in spital.
Pentru ca s-a nascut cu o malformatie, unul dintre rinichi i-a fost scos anul
trecut. „Ne descurcam tare greu, banii sint putini si nu avem de nici unele.
Cel mai greu e iarna, si de mincare si de imbracat. Nici nu avem cu ce iesi
din casa”, a spus Angela, rusinata, parca, de saracia in care traieste. „Copiii
au ce minca. Am fiert fasole. Copiii mai mari mai maninca la scoala, mai
aduc si la cei mici cite o bucatica de brinza, un biscuite”, continua ea
repede. Nici Angela si nici barbatul ei – plecat la lucru la padure la vremea
in care le-am trecut pragul – nu par sa stie vreo solutie pentru a iesi din
saracie. Nici pentru copiii lor nu vad viitorul. Nici nu s-au gindit la asa ceva.
Singura lor problema este ziua de miine. Ce vor pune pe masa, ce vor
pune in soba. Restul, in grija Domnului. (Cosette ZANOCEA)