„Tatucul asociatiilor” a fost destituit

duminică, 15 august 2004, 23:00
2 MIN
 „Tatucul asociatiilor” a fost destituit

Cariera de administrator de asociatii de proprietari a controversatului
Constantin Vaduva s-a incheiat simbata, 14 august. Simbata, membrii
Asociatiei de Proprietari 9 au fost convocati la Adunarea Generala. La
intilnirea cu proprietarii Asocietiei 9 au fost prezenti Vasile Nica – auditor in
cadrul Primariei – si Dorel Nastase – inspector. S-a prezentat Bugetul de
Venituri si Cheltuieli pentru perioada august 2004 – august 2005, s-a ales
Comitetul executiv si presedintele asociatiei. Presedintele in functie,
Constantin Fes, a prezentat darea de seama privind activitatea asociatiei in
ultimul an. Astfel, proprietarii au inteles ca asociatia figureaza cu datorii de
miliarde de lei la furnizorii de utilitati, ca au platit cenzori care nu au calcat
un an de zile la asociatie, ca li s-au retinut sume de bani pe nedrept si ca
asociatia a fost condusa de o singura persoana: administratorul Vaduva.
Proprietarii Asociatiei 9 l-au acuzat pe Vaduva ca nu calculeaza corect
cheltuielile la intretinere, ca ii debranseaza de la servicii fara sa fi avut
datorii sau ca scrie in bataie de joc listele de plata.
Pe linga aceste acuzatii verbale, dupa ce a verificat activitatea asociatiei in
perioda august 2003 – iulie 2004, Vasile Nica – reprezentantul Primariei – a
punctat o serie de constatari rezultate din controlul efectuat. Astfel, s-a
constat ca Vaduva a fost administrator in conditiile in care la data cind a
fost reinvestit in functie – in august 2003 – era cercetat penal pentru
savirsirea cu intentie a unor infractiuni si ca, de asemenea, Vaduva nu era
atestat de Primaria Roman pentru a avea calitatea de administraor de
imobile. S-a retinut, de asemenea, ca neregula, faptul ca membrii
comitetului executiv au ales, in data de 6 martie 2004, un nou presedinte –
Constantin Fes – in conditiile in care aceasta era atributia adunarii generale
– si au aprobat efectuarea unor cheltuieli de natura salariala care nu aveau
buget de venituri si cheltuieli aprobate de adunarea generala a
proprietarilor din august 2003. De asemenea, in perioada august 2003 –
august 2004 nu s-a desfasurat activitate de cenzorat, legalitatea lunara a
platilor fiind aprobata de presedintele asociatiei de proprietari. Alte nereguli
constate se refera la acordarea unor avansuri necuvenite, la cheltuirea
unor sume de bani, pe 8 martie, pentru flori si cafea oferite femeilor de
serviciu si membrilor comitetului executiv. De asemenea, pe 28 martie,
membrii comitetului executiv si-au aprobat premii de cite un milion fiecare,
doua milioane la presedinte si trei milioane la administrator, iar factura
telefonica a asociatiei era, in luna mai 2004, de 1.115.000 de lei, cheltuiti
pe convorbiri pe mobil. Pentru neregulile constatate in perioada verificata
s-au aplicat amenzi in valoare de 20 milioane de lei.
Dupa ce au aflat toate acestea, proprietarii s-au lepadat de Vaduva si de
fostul presedinte Constantin Fes. Prin vot, acestia si-au ales sapte membri
ai comitetului executiv al asociatiei, din rindurile acestuia fiind ales Vasile
Birsan – fost maistru la Umaro, in prezent somer – in calitate de presedinte.
(Lucia CRAINICU)

Comentarii