Tevarii se incoloneaza la somaj

joi, 27 noiembrie 2003, 00:00
2 MIN
 Tevarii se incoloneaza la somaj

Primele cereri de disponibilizare ale salariatilor de la Petrotub Roman au
fost alcatuite si urmeaza sa fie depuse, in aceasta saptamina, la Agentia
Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM), in conditiile in care,
in urma preluarii societatii de catre grupul LNM Holdings, urmeaza sa fie
concediati 1.561 de angajati. Directorul AJOFM Neamt, Stelian Samson, a
declarat, in sedinta Comisiei Judetene de Dialog Social, ca in urma acestor
concedieri societatea ar putea ramine cu forta de munca slab calificata: „Ne
paste pericolul real sa ne plece toti meseriasii, cum sint pensionarii – maistri
si sefi de echipa – si ceilalti angajati buni, care vor prefera strainatatea. Va
ramine doar forta de munca de mina a doua care, pina va invata ce sa
faca, va strica unul – doua aparate. Spre exemplu, un laminor de 16 toli
costa miliarde. Daca fabrica va ramine fara meseriasi, ea are sanse sa se
opreasca, iar Petrotub va fi eliminat de pe piata”, a spus Stelian Samson.
Pina miercuri, listele cu disponibilizatii de la Petrotub nu ajunsesera la
Agentia Locala de Ocupare a Fortelor de Munca (ALOFM) Roman: „Inca nu
stim nici citi dintre angajati vor fi concediati, pentru ca, pina acum, nu am
primit lista disponibilizarilor”, a precizat Corina Cretu, directoarea ALOFM
Roman.
Ca urmare a disponibilizarilor de la Petrotub SA se asteapta o crestere
brusca a ratei somajului, in special pentru zona Roman, conducerea
AJOFM Neamt dind insa asigurari ca a luat toate masurile organizatorice in
ceea ce priveste numarul mare de dosare care urmeaza sa fie prelucrate.
Pentru a evita aglomeratia, dosarele pentru cei care locuiesc in localitatile
Cordun, Sabaoani, Tamaseni si Adjudeni vor fi intocmite la locuinta
acestora. AJOFM Neamt va asigura serviciile de preconcediere, iar primele
plati compensatorii sint asteptate a se acorda spre sfirsitul lunii decembrie.
Potrivit Ordonantei 8/2003, disponibilizatii vor beneficia de o suma egala cu
dublul salariului mediu net pe economie din luna ianuarie 2003 (4.730.761
lei), de o indemnizatie de somaj de 1.875.000 lei si de un venit de
completare care se acorda lunar, pe o perioada de 20 de luni – pentru
salariatii cu o vechime de pina la 15 ani, pe o perioada de 22 luni – pentru
salariatii cu o vechime intre 15 ani si 25 ani si pe o perioada de 24 luni –
pentru salariatii cu o vechime de peste 25 ani. (Alex NISTOR)

Comentarii