Tiganii asteapta bani de la statul german

Citiva tigani din Roman inca mai asteapta ca statul german sa le ofere bani
in contul suferintelor pe care le-au indurat in anii ’40, cind au fost deportati
in Transnistria. Considerindu-se norocosi ca au scapat cu viata in urma
chinurilor in care au trait citiva ani, tiganii se cearta acum intre ei pentru
citeva milioane de lei pe care „Bug-ul” le este dator. Dupa ce si-au depus
dosare si acte din care sa reiasa ca au fost in lagarele din Transnistria,
tiganii caldarari din Cartierul Muncitoresc arata cu degetul inspre sefii lor
care, dupa cum spun caldararii, au impartit banii numai la tiganii din Piatra
Neamt.
Ortanta Stanescu, din Roman, are 78 de ani si este una din victimele
holocaustului rromilor. In anul 1942, impreuna cu familia, a luat calea
Transnistriei. Alaturi de sotul ei, de cei patru frati si de parinti, tinara de 16
ani a trait doi ani pe care nu-i doreste nici la cei mai mari dusmani. Acum,
cu fata brazdata de riduri, Ortanta isi face cruce si spune ca numai cu
ajutorul lui Dumnezeu a scapat de „prapad”. Chiar daca din Romania a
plecat o caruta de oameni, rude ale femeii, din Transnistria nu s-au mai
intors decit Ortanta si sotul ei. „Am pierdut tot ce aveam! La granita, ne-au
luat caii, caruta, covoarele, galbenii si tot ce aveam. Am ajuns la Bug
numai cu hainele de pe noi. In timpul razboiului, fratii si parintii s-au
prapadit… Am stat in bordeie si ne dadeau sa mincam cite 200 de grame
de orz pe zi. Pentru ca mureau de foame, niste tigani din Oltenia i-au
mincat pe fratii lor care murisera. Au murit sute de oameni de foame, de
tifos… A fost prapad… Am scapat ca prin urechile acului”, isi aminteste
Ortanta.
Cind frontul s-a retras, dupa doi ani in care a fost in primejdie de moarte,
Ortanta s-a mutat la Roman. Are sase copii si 150.000 de lei pensie. La fel
ca si ceilalti tigani, ea spune la oricine-i trece pragul ca „Bug-ul” trebuie sa-i
dea milioanele de lei.
Pe timpul cit au stat in lagare, tiganii au trait intr-o mizerie de nedescris.
Erau alimentati insuficient. Li se dadeau 400 grame de piine celor capabili
sa munceasca si cite 200 grame – batrinilor si copiilor. Li se mai dadeau
putini cartofi si, foarte rar, peste sarat, si acestea in cantitati extrem de mici.
Din cauza proastei alimentatii, unii tigani au slabit intr-atit ca au ajuns
numai schelete. Erau plini de paraziti. Vizita medicala nu li se facea deloc,
iar medicamente nu aveau. Sapun nu li s-a dat cind au venit si, de aceea,
nu s-au spalat nici ei si nu au putut sa-si spele nici singura camasa pe care
o aveau. Situatia tiganilor a fost groaznica, aproape de neinchipuit. Din
cauza mizeriei si frigului, multi dintre ei au ajuns niste umbre si aproape
salbatici.
„Aveam 11 ani cind ne-au trimis la Bug. Am suferit de foame, de sete, am
fost goi si prapaditi. Dupa ce ne-au lasat cu pieile goale, ne-au ingramadit
in niste vagoane si ne-au dus in Transnistria. Am plecat trei frati si trei
surori, impreuna cu parintii. Nu ne-am mai intors decit eu si cu inca un
frate. Eram mici. Ne-am tinut si noi de altii de am putut ajunge inapoi in
tara”, ne-a declarat Frent Stanescu, de 73 de ani, o alta victima a
Holocaustului.
La nivelul judetului Neamt, in baza documentelor depuse, trebuie sa
primeasca despagubiri 74 de persoane. Cei care au avut dosarele
complete, 16 la numar, au primit banii saptamina trecuta. „La instanta din
Bacau exista un proces pe rol cu privire la persoanele care vor primi aceste
despagubiri. Consideram ca, pina in primavara anului 2004, aceste
persoane isi vor primi banii. In plus fata de acestia, mai sint depuse 30 de
dosare, dar care inca mai trebuie completate cu acte sau gasiti martori.
Chiar daca sintem acuzati de unii sau de altii ca avem vreo implicare in
distribuirea acestor sume, tin sa fac precizarea ca acesti bani vor fi virati
personal beneficiarului, prin intermediul unei banci”, a declarat Simion
Stan, presedintele Partidei Rromilor Social Democrate Neamt.
Ce a fost holocaustul rromilor?
Istoria holocaustului rromilor, mai precis, deportarea rromilor din Rom?nia,
la ordinul lui Ion Antonescu, ?n Transnistria, a avut loc in anul 1942.
Aproximativ 11.500 de rromi, dintre care 6.614 copii, au luat calea
pribegiei, un calvar care a durat patru ani, un exil din care foarte putini au
avut sansa sa se ?ntoarca. Pentru ca nu se cunosc ?nca cifrele exacte ale
celor deportati, pentru ca rromii nu au beneficiat nici macar de evidenta
oficiala a deportatorilor, asa cum s-a ?nt?mplat ?n cazul holocaustului
evreilor, a luat fiinta un Birou de evaluare a supravietuitorilor rromi ai
holocaustului. Statul german nu se considera responsabil pentru
deportarea rromilor ?n Transnistria, dar, odata terminata evaluarea
numerica a supravietuitorilor, ofera fiecaruia, ?n doua transe, echivalentul a
1.000 de marci germane, dar nu cu titlu de despagubiri, ci sub forma de
ajutor umanitar, ?n semn de recunoastere a suferintelor ?ndurate ?n timpul
prigoanei antonesciene. (Lucia CRAINICU)