Traficanti de masini de lux

miercuri, 13 august 2003, 23:00
1 MIN
 Traficanti de masini de lux

In ultimele doua saptamini, pe raza judetului Neamt, atit la Roman, cit si la
Piatra Neamt, au fost inregistrate citeva furturi de masini de lux, in special
marca Volskwagen Passat, masini de fabricatie 2003, a caror valoare
poate ajunge la citeva sute de milioane de lei bucata. Chiar daca aceste
masini erau echipate cu sisteme de alarma ultramoderne, hotii s-au dovedit
foarte ingeniosi, reusind sa plece cu masinile respective fara a declansa
sistemele de alarma ale acestora. Printre persoanele pagubite se numara
Ovidiu Ursache si Claudiu Ghinet, ambii din Piatra Neamt, cit si Ioan
Antoci, directorul Suinprod Roman.
„Dupa modul in care s-au comis aceste furturi, ne-am dat seama ca avem
de-a face cu persoane foarte bine puse la punct in ceea ce priveste
tehnica. Aceste masini nu puteau fi furate de oricine, ci doar de oameni
care au avut la dispozitie aparatura electronica performanta, cu care au
putut dezactiva alarma si au «spart» codurile cip ale masinilor respective.
In ultimele doua saptamini s-au sesizat astfel de furturi si in alte orase din
Moldova. Presupunem ca este vorba despre o retea mai mare. Noi am
demarat deja o ancheta si am stabilit un cerc de suspecti”, ne-au declarat
politistii din cadrul IPJ Neamt.
Ramine de vazut daca actiunea politistilor va reusi sau nu sa-i depisteze pe
autorii acestor furturi de masini de lux inregistrate in ultima vreme in cinci
judete, cum ar fi Neamt, Iasi, Bacau, Buzau si Suceava. (Bogdan GOTCA)

Comentarii