Urgente ametitoare la Triaj

In mod normal, simbata e ziua in care sint liber. Adica, pot sa fac orice. Tocmai simbata, o cunostiinta de-a mea ma rugase sa merg cu ea in spital, pentru ca, fiind acreditat pe spital, eu mai cunosc asistente care pot face o injectie. Am hotarit sa merg la Anestezie si Terapie Intensiva, la asistenta sefa. Pe holuri, remarcasem ceva ciudat. In timpul saptaminii, te izbeste o bizara forfoteala de cadre medicale, asistente, pacienti, viitori pacienti, vizitatori. La sfirsitul saptaminii, spitalul se goleste deodata, de parca lumea reuseste sa nu se imbolnaveasca simbata. Amabila, asistenta sefa ma indruma la Triajul sectiei de Chirurgie.
Inainte sa ies din salon, asistenta sefa imi spune ca un pacient vrea sa dea o declaratie presei. Ma gindesc: "Azi e ziua mea libera". Rog frumos o asistenta sa faca injectia. Buun. Acum, pot sa fac ce vreau. Ei, da’ chestia cu pacientul care voia sa de o declaratie imi tot statea pe creier. Daca o fi vreun sinucigas? Sau un barbat batut? Sau un caz beton? Cu gindul ca la viitoarea sedinta de redactie o sa ma propun pentru o marire de salariu, dau o fuga pina acasa, imi iau legitimatia, un carnet si un pix si ma intorc in fuga in spital, rugindu-ma sa fie ceva de prima pagina. Ma duc iar la asistenta sefa de la ATI, care ma conduce la pacientul cu declaratia, o femeie in virsta, operata de curind la ficat. Ma pregatesc sa notez: "Ma numesc Maria Carp si am fost operata la mai multe spitale din tara. Vreau sa multumesc, prin intermediul dumneavoastra, cadrelor medicale de aici, pentru ca sint oameni extraordinari si m-au ingrijit foarte bine. Sint internata de 11 zile si in nici un spital din tara nu am mai vazut atita grija pentru pacienti".
Ramin blocat. Nu e chiar tocmai ce aveam eu in plan, dar, ma rog, e simbata, ziua mea libera, deci nici un sinucigas. Cobor din nou in Triaj, sa multumesc aistentei care a facut injectia. Bafta mea chioara de ziarist sau bafta mea de ziarist chior face ca exact in momentul in care intru in Triaj sa fie adus un copil accidentat. Asistentele il examineaza, il diagnosticheaza. Ii cer citeva date personale. L-au internat cu traumatism cranio-cerebral comotional. Copilul era dezorientat, raspundea greu si, uneori, fara sens. Cit timp e dus la raza, un barbat batut intr-un bar din Icusesti vrea si el sa se interneze. Alta examinare, alt diagnostic. Copilul se intoarce si i se dau pijamale. Pleaca barbatul batut, intra o femeie cu un copil de doi ani, cu o taietura urita la nas. Asistentele intreaba ce s-a intimplat si daca vrea sa-l interneze. "Eram la un parastas, cind baiatul meu, Petru, s-a catarat pe un gard si, cit m-am intors cu spatele, a cazut. Nu pot sa-l internez, pentru ca mai am acasa doi copii", spune femeia, care ia o reteta si pleaca. Se intoarce barbatul batut, copilul accidentat pleaca si intra o batrina in carucior, care se impiedicase de o piatra din ograda si cazuse. Pleaca barbatul batut, pleaca batrina care cazuse si vine soferita care accidentase copilul, sa i se recolteze probe, pentru a i se stabili alcoolemia. Iese o asistenta sa duca un bolnav pe sectie, vine o femeie sa i se faca injectie, vine un barbat cazut din caruta, soferita careia i se recoltase probe pentru alcoolemie ramine si, cu un timid "Multumesc frumos pentru injectie si serviciu usor", plec si eu. Am stat o ora, timp in care m-am gindit, mai intii, ca si dependenta de munca se trateaza, apoi, ca s-a dus ziua in care pot sa fac ce vreau.
In cele din urma m-am gindit ca se poate si mai rau. Ca, de exemplu, sa stau o zi intreaga printre batuti, seringi si singe. Intr-un final am plecat acasa, cu o singura intrebare: imi va da oare seful un spor la salariu, pentru ca am muncit si simbata? (Emilian PAL)