Solcanu: Nichita e responsabil de umilirea PSD Iasi

duminică, 21 decembrie 2008, 20:02
2 MIN
 Solcanu: Nichita e responsabil de umilirea PSD Iasi

Ion Solcanu a sters ieri pe jos cu conducerea PSD Iasi, organizatie pe care a condus-o vreme de mai bine de 15 ani. Intr-o conferinta de presa convocata pentru a-si prezenta bilantul parlamentar, fostul senator a deplins "umilinta" suferita de PSD Iasi la alegerile parlamentare. Vinovatul principal pentru situatia "jalnica" in care a ajuns filiala ar fi, potrivit fostului senator, chiar liderul organizatiei, primarul Gheorghe Nichita, care este si vicepresedinte la nivel national.

"Pentru prima data din ’90 incoace, PSD a pierdut rusinos batalia electorala in municipiul Iasi. Are doar un mandat din sapte posibile, si acela de deputat. Prin aceste rezultate, organizatia a fost umilita. Cauzele acestei jalnice situatii trebuie identificate, iar conducerea este direct raspunzatoare. PSD Iasi este intr-un evident declin, si tin sa-mi cer scuze pentru ca l-am recomandat si sustinut pe actualul sef, care este preocupat doar de imaginea proprie", a declarat Solcanu.

Fostul senator, condiderat de-a lungul timpului un apropiat al lui Ion Iliescu, a criticat si intrarea PSD la guvernare, semnalind ca pe esichierul politic va fi nevoie in perioada urmatoare de un partid de stinga "autentic". Noua formatiune s-ar putea contura chiar in interiorul actualului PSD, crede Solcanu, existind multi nemultumiti de actuala conducere a partidului. El a precizat ca, la momentul actual, social-democratii nu ar dispune de nici un candidat "credibil" pe care sa-l arunce in cursa pentru Cotroceni.

Intrebat daca, peste patru ani, s-ar putea regasi din nou printre candidatii la Parlament reprezentind un "partid de stinga autentic", Solcanu a evitat un raspuns ferm. "Deocamdata, mi-am incheiat ultimul mandat de parlamentar", a declarat fostul "tatuc" al politicii locale. Principalul vizat de acuzele fostului senator, seful PSD Iasi Gheorghe Nichita nu a putut fi contactat telefonic.

Comentarii