Consilierii-copisti

miercuri, 30 ianuarie 2002, 00:00
2 MIN
 Consilierii-copisti

Cu toate ca cei sase consilieri locali aveau activitati comune, facind parte din aceeasi comisie, rapoartele de activitate trebuiau prezentate in mod individual, conform legii administratiei publice locale. Cei sase consilieri au copiat acelasi raport de activitate, schimbind doar numele si semnatura. Margineanu, Ercse si Andronache au completat, in finalul raportului, ca nu au afaceri cu Primaria, iar primii doi au tinut sa precizeze ca au depus declaratia de avere la inceputul mandatului. De asemenea, Constantin Margineanu mai subliniaza ca el este si initiatorul unui proiect de hotarire de Consiliu Local, proiect adoptat de altfel, de diminuare a chiriilor pentru elevii din internatele liceelor sucevene.
"Sintem o echipa"
In mare graba, consilierii au copiat si greselile de ortografie, cum ar fi: "Lunca Suceavei ", "solicitantii doreu constructii intre blocuri" si "La sesizarile noastre sau dezafectat constructii". Consilierul Lorand Ercse spune ca nu era normal ca membrii unei comisii din cadrul Consiliului sa prezinte rapoarte de activitate diferite. "Sintem o echipa, deci facem lucrul in echipa. Nici nu putem spune ca am avut activitati diferite. Daca un coleg de comisie venea cu o propunere, o analizam si daca era buna, era insusita de toti. Dl. Constantin Margineanu a facut raportul, pe care noi l-am multiplicat, schimbind doar numele", recunoaste Ercse. Constantin Margineanu impartaseste opinia colegului sau, referitoare la lucrul in echipa: "Este drept ca eu am pregatit materialul, pe care si l-au insusit si colegii mei, dar tot eu am mentionat ca sint si initiatorul unui proiect de hotarire de Consiliu Local, cea referitoare la diminuarea chiriilor pentru elevii de la internatele liceelor sucevene. Chiar am uitat sa mentionez ca de fapt sint doua. Cea de-a doua se refera la alocarea de la bugetul local a 3 miliarde lei, pentru transferarea gradinitei de pe strada Rulmentului, intr-un imobil de la Piata ICHIM".
Ceilalti trei consilieri locali si-au prezentat rapoarte de activitate originale si necopiate, conform legii. Din raportul viceprimarului Corneliu Vornicu, pentru perioada cit a facut parte din deliberativul local, a reiesit ca este initiatorul a 14 proiecte de hotarire de Consiliu. Ilie Nita, care si-a dat demisia din Consiliul Local in urma cu doua zile, a prezentat un raport de activitate succint, din care reiese ca a avut intilniri cu "locuitorii, prin intermediul adunarilor asociatiilor de proprietari". Daca cei sase consilieri din Comisia de Urbanism, la care se mai adauga viceprimarul Vornicu si exconsilierul Nita, au scris rapoartele pe calculator, Cornel Casu, membru al Comisiei economice, l-a scris citet, de mina. Din raportul sau, reiese ca, pe linga activitatile din cadrul comisiei din care face parte, Cornel Casu s-a implicat si in actiuni cu caracter social, colaborind si sprijinind organizatiile "Doamnelor Bucovinene" si "Noi pentru voi". (Adina TIBU, Vichenti COSMA)

Comentarii