Demiteri spectaculoase in politie

luni, 30 aprilie 2001, 23:00
3 MIN
 Demiteri spectaculoase in politie

Incepind cu data de 1 mai, doi ofiteri superiori cu functii de conducere din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Suceava au fost retrogradati din functie. Prin ordinul sefului IJP Suceava, general de brigada Gheorghe Neamtu, lt. col. Vasile Andronic, seful Serviciului pentru Combaterea Crimei Organizate si col. Vasile Saftean, seful Politiei Economico-Financiare, au fost retrogradati din functie si pusi la dispozitia comenzii inspectoratului. In perioada urmatoare cei doi ofiteri vor primi alte atributii si vor fi repartizati la alte compartimente decit cele la care au lucrat pina acum. In conformitate cu normele in vigoare, cei doi ofiteri nu vor mai ocupa functii de conducere, avindu-se in vedere si motivul pentru care acestia au fost retrogradati. Dupa cum ne-a declarat generalul de brigada Gheorghe Neamtu, aceasta decizie a fost luata in urma controlului efectuat la inceputul lunii aprilie de echipa de la IGP, in fruntea careia s-a aflat generalul de brigada Dan Valentin Fatuloiu, adjunctul sefului Directiei pentru Combaterea Crimei Organizate si Antidrog. "Generalul Fatuloiu a trimis raportul cu rezultatele controlului, cu recomandarea ca cei doi ofiteri, col. Vasile Saftean si lt. col. Vasile Andronic, sa fie schimbati din functie. Motivele destituirii celor doi sint neajunsurile din activitatea manageriala, respectiv coordonarea defectuoasa a activitatii din cele doua servicii. Acest fapt s-a reflectat in obtinerea de indicatori foarte slabi, rezultatele obtinute de cele doua servicii in ultimii doi ani fiind deosebit de slabe", a declarat generalul Gheorghe Neamtu.
Aceste doua posturi vor ramine vacante doar o perioada scurta de timp, in zilele urmatoare urmind a fi organizat un concurs pentru ocuparea lor. Acestea sint primele schimbari recomandate de IGP, comisia de control in fruntea careia s-a aflat generalul Fatuloiu analizind in continuare activitatea desfasurata de sefii de servicii din IJP Suceava.
O alta masura drastica luata ieri la IJP Suceava ar fi aceea ca pina pe data de 18 mai a.c., toate cadrele de la Serviciul pentru Combaterea Crimei Organizate (SCCO) vor fi redistribuite la alte compartimente. Masura are la baza acelasi motiv ca si in cazul retrogradarii sefului acestui serviciu, respectiv slaba activitate desfasurata de ofiterii si subofiterii de la SCCO si rezultatele proaste obtinute. "La Serviciul pentru Combaterea Crimei Organizate vor fi incadrati ofiteri si subofiteri cu experienta si cu rezultate profesionale deosebite, de la alte compartimente din IJP Suceava", a precizat seful IJP Suceava.
Tot pina la data de 18 mai, se va infiinta Serviciul Interjudetean de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, in cadrul IJP Suceava, in urma desfiintarii SCCO, care va avea competenta si in judetul Botosani. Serviciul va avea in componenta doua birouri, unul pe linie de crima organizata si unul antidrog. La serviciul nou infiintat vor lucra 8 ofiteri, doi dintre acestia fiind de la IJP Botosani.
Tot in cursul acestei luni se va infiinta Biroul de combatere a crimei in domeniul armelor, munitiei, explozivilor si substantelor toxice. Serviciul arme, munitii, explozivi, substante toxice a fost desfiintat anul trecut, analizele facute aratind ca rezultatele obtinute de aceste servicii sint slabe, la nivelul fiecarui judet in parte. Cadrele au fost redistribuite la alte compartimente, dar au lucrat pe aceeasi linie. Recent, s-a stabilit ca indicatorii au scazut si mai mult dupa desfiintarea serviciului, astfel incit s-a luat decizia infiintarii acestor birouri, cu un serviciu independent la nivel central. In perioada urmatoare va fi organizat si un concurs pentru ocuparea functiei de sef la acest birou. (Dana CHIHAIA)

Comentarii