Elevii, condamnati la inghet

marți, 24 octombrie 2000, 23:00
4 MIN
 Elevii, condamnati la inghet

La Grupul Scolar nr. 1 din Suceava, peste 2000 de elevi si cadrele didactice abia rezista la ore din cauza frigului din clase. La cel mult 10 grade, cit este temperatura in salile de curs, ei fac efectiv exercitii de supravietuire in timpul celor 5-6 ore. Daca cei mari se incalzesc cu cite o tigara tinuta in palme prin pauze, cei 623 de elevi mai mici tranferati din lipsa de spatiu de la scolile nr.10 si nr.11 fac turturi la nas ghemuiti in banci si imbracati ca in mijlocul iernii. Situatia celor 110 elevi din internatul liceului este si mai grea. Fara apa calda si caldura, cu trei rinduri de haine pe ei, abia indraznesc sa dea cite o fuga pina la baie, iar noaptea dirdiie pe sub paturi.
Acest regim se datoreaza faptului ca, prea putin preocupati de sanatatea copiilor din Suceava, lucratorii de la Sucursala Electrocentrale au sigilat acum o saptamina vanele de caldura, condamnind astfel elevii la inghet.
Conducerea scolii ne-a declarat ca angajatii CET au intrat si au sigilat instalatia termica a liceului fara a anunta pe nimeni si nu a avut astfel nici o ocazie sa-si spuna punctul de vedere. "Datoria noastra fata de Termoelectrica este de aproximativ 500 milioane de lei, dar mi se pare inuman sa sigilezi caldura intr-o scoala. De ce nu au anuntat pe nimeni ce intentioneaza sa faca? Eu personal am aflat de la portar ca am fost sigilati. Avem trei directori, dar cel putin unul este in permanenta aici, dar angajatii CET nu au anuntat pe nimeni din conducere. Am incercat sa iau legatura cu directorul CET, Ovidiu Dumitrescu, dar nu am reusit", ne-a declarat Domnica Josan, directoare la Grupul Scolar 1. Privind zi de zi copiii intepeniti de frig in banci, care cu greu fac fata programului, directoarea acestei institutii de invatamint din Suceava ne-a declarat ca, daca situatia persista, "atit cadrele didactice cit si elevii vor iesi in strada".
Situatia Grupului Scolar nr.1 nu este singulara. Liceul Economic, Liceul Pedagogic, Scolile 5,10 si 11 din Burdujeni, mare parte din gradinitele din oras, precum si alte unitati scolare se confrunta cu aceeasi situatie. Mii de elevi suceveni suporta cu stoicism regimul impus de "stapinul" termoficarii, respectiv Sucursala Electrocentrale (CET). Autoritar si arogant, CET-ul isi impune cu forta tratamentul de exterminare prin frig. Aceasta unitate tine mortis sa ne aduca aminte de anii cind, cu aceeasi sfidare fata de oameni, un individ de la tribuna ne sugera sa mai punem o haina in plus daca ne este frig in case.

"Voi invita un sef de la Termoelectrica sa stea citeva ore intr-o scoala inghetata ca sa gindeasca, apoi, la rece"
Ca si cum situatia este cit se poate de normala, Ovidiu Dumitrescu, directorul general al Sucursalei Termoelectrica Suceava ne-a declarat ca toate unitatile scolare conectate la reteaua termica centralizata au avut vanele de caldura inchise sau sigilate din cauza datoriilor restante. El a declarat ca, indurindu-se de virsta frageda a copiilor prescolari, va favoriza livrarea agentului termic in gradinte. De fapt, CET va relua furnizarea caldurii, pe rind, in toate unitatile scolare, numai pentru efectuarea unor probe de verificarea tehnica a instalatiilor. Incepind de saptamina viitoare, insa, scolile vor avea acelasi regim termic cu toti locuitorii orasului.
Hotarirea CET-ului este cel putin deplasata, avind in vedere ca datoriile unitatilor de invatamint de care este responsabila Primaria au ajuns la doar 4 miliarde de lei, fata de 8 miliarde cit s-au preluat din vechea legislatura, fara a fi socotite facturile curente.
Primarul Marian Ionescu s-a revoltat fatis impotriva intreruperii caldurii in unitatile scolare. El ne-a declarat ca plata datoriilor catre CET a fost prioritara imediat dupa preluarea mandatului. "Directorul Dumitrescu nu a inteles nimic din eforturile executivului pentru plata datoriilor scolilor din Suceava. Am reusit sa ajungem la numai patru miliarde datorii, achitind debite vechi de ani de zile. Am platit subventia la energie termica in avans, dar nici acest lucru nu a multumit pe cei de la CET. In acelasi timp, conducerea acestei unitati ar trebui sa stie ca a priva scolile de caldura devine deja o problema sociala care implica alte masuri. In aceasta conjunctura nu-mi ramine decit sa invit pe un sef de la Termoelectrica Bucuresti sa stea linga elevi, citeva ore intr-o scoala inghetata ca sa inteleaga <la rece>, cum invata elevii in scolile sucevene", ne-a declarat seful executivului local.
Liderul FSI "Spiru Haret", va solicita inchiderea scolilor
Constantin Cernica, liderul Federatiei Sindicale din Invatamint "Spiru Haret", a declarat ca este o anomalie situatia creata de CET in scolile sucevene. El a continuat cu faptul ca in asemenea conditii se poate invoca nerespectarea contractului colectiv de munca semnat recent de cadrele didactice sucevene, care prevede ca in salile de clasa trebuie sa fie minim 20 de grade. In situatia actuala, aceasta temperatura ar parea doar o gluma buna, daca mii de copii si educatorii lor nu ar degera de frig in scoli si licee. Constantin Cernica a incheiat cu faptul ca, din cauza frigului, activitatea in centrele de invatamint poate inceta si scolile vor fi inchise atita timp cit CET nu creeaza confortul termic necesar procesului de invatamint. (Daniela BEALE, Cristina VIU)

Comentarii