Timp de doua ore, calatorii au inghetat asteptind sfirsitul grevei ceferistilor

marți, 30 noiembrie 1999, 00:00
4 MIN
 Timp de doua ore, calatorii au inghetat asteptind sfirsitul grevei ceferistilor

Ieri, intre orele 7.00 si 9.00, aproximativ 70% din salariatii din sistemul feroviar au intrerupt lucrul si au participat la o greva de avertisment. Din cele cinci federatii ale sindicatelor feroviare, doar ramura Miscare Comercial nu a participat la greva de ieri, motivul fiind acela ca exista deja incheiat un contract colectiv de munca cu Ministerul Transporturilor. Celelalte patru federatii reprezentind vagoanele, tractiunea, liniile si instalatiile de cale ferata reunite sub numele de "Solidaritatea" au recurs la aceasta metoda de protest, deoarece sint nemultumite de nivelul salarizarii actuale.
Viceliderul Sindicatului "Solidaritatea" de pe Regionala CFR Iasi, Ioan Cazacu, spune ca, in momentul de fata, media salariului net al unui ceferist este cu aproximativ 200.000 de lei sub media salariului net pe tara. Potrivit lui Ioan Cazacu, "daca in 1991 ceferistii erau pe locul patru in ceea ce priveste salarizarea, acum, in 1999, nivelul de salarizare a scazut foarte drastic si noi am ajuns tocmai pe locul 47". In acest moment, salariul mediu net al angajatilor de la calea ferata este de circa 1,4 milioane de lei, iar salariul mediu pe economie este de aproximativ 1,6 milioane de lei.
Printr-o adresa trimisa ministrului Transporturilor, Traian Basescu, la inceputul saptaminii trecute, Conventia Nationala "Solidaritatea" a Sindicatelor Feroviare din Romania arata: "Pentru stingerea conflictului colectiv de munca declansat prin nesolutionarea revendicarilor, solicitam urmatoarele: compensarea cresterii alarmante a preturilor la bunurile de consum si la servicii prin majorarea tuturor salariilor de baza cu 70% la societatile feroviare, incepind cu data de 1 noiembrie 1999; acordarea unui ajutor material pentru fiecare salariat a societatilor feroviare in valoare de 1,5 milioane de lei cu ocazia sarbatorilor de Craciun; cumpararea de cadouri pentru copiii salariatilor societatilor feroviare in valoare de 1 milion de lei pentru fiecare copil cu ocazia sarbatorilor de Craciun".
Ioan Cazacu spune ca, daca acest protest nu se va finaliza in mod favorabil pentru ceferisti, cel mai probabil in zilele urmatoare se va ajunge la greva generala. El afirma ca nu a fost stabilita inca o data exacta pentru declansarea grevei generale. "In zilele urmatoare urmeaza sa ne intilnim la Bucuresti pentru a stabili cu exactitate coordonatele pe care le vom urma pentru a reusi sa obtinem rezolvarea cauzelor care au condus la declansarea acestei greve de avertisment", a precizat Ioan Cazacu.
La rindul sau, viceliderul mecanicilor de locomotiva din Depoul Suceava, Constantin Floria, afirma ca, in cele doua ore de protest, s-a incercat intimidarea sindicalistilor. "A fost un ordin venit de undeva de sus, care-i viza pe instructorii mecanicilor de locomotiva. Conform acestui ordin, la anumite trenuri instructorii trebuiau sa se prezinte in statiile CFR, pentru a fi gata de a prelua si a duce trenul la destinatie daca mecanicul refuza acest lucru. Nu s-a tinut cont insa de faptul ca mecanicul instructor are doar dreptul de instruire, indrumare si control. Dreptul de a conduce locomotiva il are doar mecanicul in timpul serviciului comandat", a mentionat Constantin Floria.
Din spusele liderilor de sindicat, greva generala ar putea fi declansata chiar la 48 de ore de la finalizarea grevei de avertisment. Aceasta in conditiile in care sindicalistii se vor lovi in continuare de refuzul administratiei de a negocia drepturile si obligatiile salariale la conditiile de munca din societatile comerciale de la calea ferata.
TRANSPORTURI AUTO SA a trimis un autobuz in Gara Suceava, cu destinatia Iasi
Calatorii care nu au avut rabdare sa astepte sfirsitul celor doua ore de protest ale ceferistilor au avut posibilitatea de a merge spre unele destinatii cu alte mijloace de transport. Speculind asa cum trebuie situatia, SC TRANSPORTURI AUTO SA Suceava a trimis, in jurul orei 8.00, un autobuz in Gara Suceava. Dupa jumatate de ora, autobuzul s-a umplut cu calatorii care asteptau sa plece la Iasi cu acceleratul de Timisoara si care trebuia sa soseasca in Statia CFR Suceava in jurul amiezii. Acest lucru s-a datorat faptului ca trenul avea 90 de minute intirziere, la acestea adaugindu-se celelalte 120 de minute pe durata carora s-a desfasurat greva de avertisment. Ceilalti calatori care aveau de mers in alte localitati mai indepartate au inghetat in frigul de afara, asteptind cu stoicism sfirsitul grevei ceferistilor. O parte dintre acestia si-au exprimat solidaritatea cu greva ceferistilor, desi aceasta ii afecta in mod direct. O femeie din Sibiu a spus ca este total de acord cu protestul salariatilor de la CFR si ca actiunea lor este una normala, adaugind ca stia de aceasta greva din mass-media. Cei mai multi calatori au aflat de greva feroviarilor abia cind au ajuns in gara din afisele lipite pe pereti in care sindicalistii anuntau durata protestului si isi cereau scuze, in acelasi timp, calatorilor pentru inconvenientul provocat. (Sandrinio NEAGU)

Comentarii