Trei accidente rutiere pe fond de alcool

duminică, 10 aprilie 2011, 21:59
2 MIN
 Trei accidente rutiere pe fond de alcool

Consumul exagerat de alcool a reprezentat principala cauza in producerea a trei accidente in acest sfirsit de saptamina. Ieri la prinz a avut loc un accident in Podu Ros. „Un barbat in virsta de 50 de ani a vrut sa traverseze strada pe culoarea rosie a semaforului si a fost acrosat de un autoturism condus regulamentar de Alexandru D., in virsta de 21 de ani, din Botosani", a precizat Virginia Pralea, purtator de cuvint al Politiei iesene. S-a constatat ca pietonul avea o concentratie de 0,5 mg/l in aerul expirat. Acesta a fost dus in Unitatea de Primire Urgente a Spitalului „Sf. Spiridon", unde medicii i-au descoperit un traumatism cranio-cerebral si un traumatism de coloana vertebrala.

Vineri seara, tot un pieton, care circula regulamentar pe marginea unui drum comunal, a fost acrosat de un autoturism condus de o sofer aflat sub influenta bauturilor alcoolice. „Accidentul a avut loc in localitatea Holboca. Stefan H., de 59 de ani, s-a urcat la volan dupa ce a consumat alcool si l-a acrosat pe Marian T., de 43 de ani din Iasi, care se deplasa regulamentar. Soferul a pierdut apoi controlul asupra volanului si s-a rasturnat intr-un sant de la marginea drumului. La etilotest a iesit o valoare a concentratiei de 1,08 mg/l in aerul expirat", a declarat Virginia Pralea. Pietonul accidentat a ajuns la spital cu mai multe traumatisme. „Pacientul era politraumatizat, cea mai importanta componenta fiind fractura deschisa la nivelul gambei stingi. A ramas internat in Clinica de Ortopedie", a precizat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic-sef la UPU-SMURD.

Simbata a ajuns la spital si un carutas cu multiple contuzii si un traumatism cranio-cerebral. Constantin C., in virsta de 54 de ani, se afla in caruta in afara localitatii Bals cind caii s-au speriat dupa ce a trecut o masina pe linga ei si au luat-o la fuga. Barbatul s-a dezechilibrat si a cazut din caruta. „Pacientul era policontuzionat si suferise un traumatism cranio-cerebral pentru care a si fost internat in Spitalul de Neurochirurgie", a spus conf.dr. Cimpoesu. Politistii au stabilit ca barbatul avea o valoare a concentratiei de 0,76 mg/l in aerul expirat.

Comentarii